main logo
823

Cea mai mare amenințare pentru oameni ar putea veni chiar din mâncare

Planeta este sufocată la propriu cu deșeuri plastice, însă mai grav este faptul că acestea nu ajung doar în corpul animalelor ci și în stomacul nostru. Iată câte microparticule de plastic ingerem fără să ne dăm seama.

Cea mai mare amenințare pentru oameni ar putea veni chiar din mâncareFoto: realitatea.net

O echipă de cercetători de la Environment Agency Austria și de la Medical University of Vienna, a realizat o cercetare în cadrul căreia a analizat mostrele de scaun a opt oameni din țări diferite – Italia, Polonia, Olanda, Austria, Finlanda, Rusia, Marea Britanie și Japonia, transmite Știri.md cu referire la realitatea.net.

Voluntarii au fost rugați să țină evidența produselor alimentare pe care le-au consumat timp de o săptămână. De asemenea, cu toții au băut apă din sticle de tip PET și au consumat mâncăruri care fuseseră ambalate în plastic, potrivit studiului.

Rezultatele au arătat că toate cele opt mostre de excremente conțineau microparticule de plastic. În total au fost identificate nouă tipuri de plastic, cele mai întâlnite fiind polipropilena și polietilena tereftalată. Media a fost de 20 de microparticulel de plastic per zece grame de scaun.

Microparticulele de plastic pe care le ingerăm ne scurtează viața

Microparticulele de plastic sunt rezultatul descompunerii unor bucăți mai mari de plastic și sunt foarte nocive pentru sănătatea noastră. De exemplu, acestea pot transmite chimicale și patogeni în corp și să slăbească imunitatea sistemului digestiv.

„În timp ce în cazul studiilor pe animale, concentrațiile de plastic cele mai mari au fost găsite în stomac, cele mai mici microparticule pot intra în fluxul de sânge, în sistemul limfatic și pot ajunge chiar și la ficat", a explicat cercetătorul șef și doctorul Philipp Schwabi, de la Medical University of Vienna.

Oamenii de știință avertizează că plasticul a devenit o amenințare mai mare ca oricând, asta pentru că se produce în cantități mult mai mari față de cât este reciclat. Mai exact, doar 20% din plasticul total de pe Terra ajunge să fie reciclat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării