main logo
2091

Ce sancțiuni pregătește UE dacă Moscova nu va vrea să negocieze pacea

Dacă preşedintele rus Vladimir Putin nu va consimţi la o încetare a focului în Ucraina, va trebui să mergem mai departe cu sancţiunile şi să vizăm sectoarele financiar şi petrolier, a declarat duminică şeful diplomaţiei franceze, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Ce sancțiuni pregătește UE dacă Moscova nu va vrea să negocieze paceaMinistrul francez de Externe Jean-Noel Barrot/Foto: Profimedia

„Ceea ce s-a spus ieri (sâmbătă – n.r.) de către liderii europeni (care au participat la un summit – n.r.) este că dacă Putin nu consimte la o încetare a focului, va trebui să facem mai mult decât acest nou pachet de sancţiuni şi să căutăm să vizăm sectorul financiar şi sectorul petrolier, aşa cum americanii se pregătesc să o facă”, a declarat Jean-Noel Barrot într-un interviu pentru France Info şi Le Monde, transmite Știri.md, cu referire la hotnews.ro.

Ucraina şi aliaţii săi europeni, în concert cu SUA, au adresat sâmbătă un ultimatum Moscovei pentru a accepta o încetare a focului „completă şi necondiţionată” de 30 de zile începând de luni, în lipsa căreia Rusia s-ar expune unor noi „sancţiuni masive”.

„Din ce în ce mai mult, Vladimir Putin este încolţit şi va trebui să facă paşi către pace pentru că presiunea nu va înceta să se accentueze”, a declarat Jean-Noel Barrot.

„Rusia este gata de negocieri fără nicio condiţie prealabilă (…) Propunem să începem joia viitoare, pe 15 mai, la Istanbul”, a declarat Vladimir Putin la Kremlin, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, amânând până la aceste discuţii orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de aliaţii Kievului.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării