main logo
8025

Ce primește Coreea de Nord pentru soldații trimiși în Rusia

Coreea de Nord primește cereale și are, potențial, și alte beneficii de pe urma acordului de cooperare cu Rusia în urma căruia a acceptat să trimită soldați pentru a lupta alături de aceasta în războiul împotriva Ucrainei, relatează ziarul The Korea Herald, citând un deputat sud-coreean.

Ce primește Coreea de Nord pentru soldații trimiși în RusiaFoto: adevarul.ro

Potrivit lui Wi Sung-lac, membru în comisia de informații a Parlamentului sud-coreean și fost ambasador al Coreei de Sud în Rusia, soldații nord-coreeni primesc fiecare un salariu de 2.000 de dolari pe lună. Serviciul Național de Informații (SNI) din Coreea de Sud estimează că 10.000 de soldați vor participa la război, ceea ce ar însemna un venit de peste 200 de milioane de dolari pe an, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Totodată, Moscova are o contribuție importantă la atenuarea penuriei alimentare din Coreea de Nord, a mai spus acesta, explicând că Rusia îi oferă acum, probabil și în schimbul obuzelor de artilerie, între 600.000 și 700.000 de tone de orez, față de doar 50.000-100.000 anterior.

Asta acoperă peste jumătate din circa o tonă de cereale care i-ar mai fi necesară pentru a hrăni populația, în condițiile unei producții anuale insuficiente de patru milioane de grâne (orez, orz, grâu).

Rusia ar oferi un ajutor prețios și în privința tehnologiei spațiale avansate, de care Coreea de Nord ar avea nevoie pentru lansarea sateliților săi de recunoaștere.

Totuși, se presupune că cea mai avantajoasă parte a acordului pentru Coreea de Nord este potențiala implicare a Rusiei într-un eventual conflict în Peninsula Coreeană, prilej cu care se poate aștepta ca Rusia „să îi vină în ajutor”, potrivit SNI.

La rândul său, fostul președinte al Institutului pentru Strategia de Securitate Națională, Nam Sung-wook, a declarat pentru publicația „The Korea Herald” că, în opinia lui, Coreea de Nord va „rămâne utilă Rusiei drept monedă de schimb” în negocierile cu viitoarea administrație americană.

„Moscova își va folosi legăturile strânse cu Phenianul pentru a câștiga influență asupra Washingtonului, așa cum a avut Beijingul în trecut”, a spus el.

Moscova intenționează să formeze cel puțin cinci detașamente de câte 2.000-3.000 de trupe din Coreea de Nord, a declarat ambasadorul ucrainean la ONU, Serghi Kisliția, pe 30 octombrie. Acestea vor fi echipate cu uniforme și arme rusești și integrate în formațiuni ale minorităților din Orientul Îndepărtat ale Rusiei pentru a le masca prezența.

Direcția principală de Informații din Ucraina a făcut publice sâmbătă detalii despre armele și echipamentele cu care vor fi dotate aceste efective, și anume mortiere de 60 mm, puști AK, mitraliere RPK/PKM, puști cu lunetă SVD/SVF („Dragunov”), rachete ghidate antitanc Phoenix și lansatoare portabile RPG-7. Totodată, vor dispune de echipament pentru vedere nocturnă, camere cu termoviziune, colimatoare și binocluri. 

Circa 8.000 de soldați se află în regiunea de graniță Kursk și urmează să intre în luptă în următoarele zile, anunța joi secretarul american al apărării Lloyd Austin, subliniind că aceste forțe au fost instruite în luptele de artilerie, drone și operațiuni elementare ale infanteriei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării