Ce i-a cerut Putin premierului slovac să „taie” în privința Ucrainei
Întreruperea furnizării de gaze către Ucraina ar putea ajuta această țară să înțeleagă că există limite în ceea ce privește încălcarea intereselor altora, e de părere președintele rus Vladimir Putin.

El și-a exprimat această opinie în timpul discuțiilor cu premierul slovac Robert Fico, la Beijing, când s-a adus în discuție subiectul atacurilor asupra infrastructurii de gaze care trece prin Ucraina și alimentează unele țări europene. Slovacia atribuie aceste atacuri forțelor armate ucrainene, transmite Știri.md cu referire ls stirileprotv.ro.
„Ucraina primește un volum semnificativ de resurse energetice prin intermediul vecinilor săi din Europa de Est. Opriți aprovizionarea cu gaze care se face în sens invers. Opriți aprovizionarea cu energie electrică și vor înțelege imediat că există anumite limite ale comportamentului lor în ceea ce privește încălcarea intereselor altor persoane”, i-a spus Vladimir Putin aliatului său slovac, informnează RIA Novosti, unul dintre principalele canale de propagandă ale Kremlinului, potrivit Kommersant.
După ce a declarat că infrastructura nu ar trebui atacată, Fico și-a anunțat intenția de a ridica această problemă la o întâlnire cu președintele ucrainean Vladimir Zelensky. Întâlnirea este programată pentru vineri și ar trebui să aibă loc la Ujgorod, în Ucraina, a spus Fico.
Pe 22 august, autoritățile ungare au raportat al treilea atac într-o lună asupra oleoductului Drujba, ceea ce a dus la suspendarea livrărilor de petrol rusesc către Ungaria și Slovacia. Atacuri similare fuseseră semnalate pe 13 și 18 august. Furnizarea a fost reluată pe 28 august. În urma incidentelor, Budapesta și Bratislava au cerut Comisiei Europene să prevină repetarea unor astfel de situații, iar Bruxelles a subliniat că oleoductul Drujba este o infrastructură critică pentru securitatea energetică a UE.