Ce a pățit un jurnalist britanic într-un autobuz din București
Craig Turp, un englez îndrăgostit de București și stabilit în România de mai mulți ani a povestit despre ciudățeniile unei călătorii cu autobuzul în București într-un articol pentru ”Emerging Europe”.
Englezul, redactor-șef al publicației ”Emerging Europe”, nu înțelege de ce bucureștenii insistă să stea lângă ușă ca să fie primii la coborâre din autobuz. La urcare, se opresc în fața ușilor indiferent de unde coboară, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.
Apoi când se deschid ușile dau năvală să coboare de parcă s-ar da un premiu.
”Se dă un premiu dacă cobori primul dintr-un autobuz în București?” se întreabă ironic englezul, stabilit de ani buni în România.
”Nu mă înțelegeți greșit, în general iubesc sistemul de transport public din București”, începe britanicul adăugând că ”deși autobuzele ar putea circula în intervale mult mai dese, dat fiind mulțimea de oameni care folosește transportul public din București în fiecare zi, și luând în considerare bugetul nesemnificativ pe care RATB (STB) îl are la dispoziție, dar și biletele ieftine, chiar nu mă pot plânge prea tare de transportul public din București. Ceea ce nu pot însă spune despre oamenii care îl folosesc. Adică oamenii care insistă să stea fix lângă uși pentru a fi primii care coboară. ”
”De-a lungul anilor, am ajuns să înțeleg treptat multe despre viața din București (și România în general), care inițial mi să păreau bizare, de la mâncatul grăsimii de porc, afumate - slănină - care mi-a luat 15 ani să învăț să o apreciez (acum o iubesc), până la de ce mamele din România le pun copiilor căciuli groase de lână în mijlocul verii (teama atotputernicului curent, evident).
Însă, puține lucruri rămân mistere nerezolvate, de la obsesia față de artificii, până la de ce sunt adresele atât de complicate (de ce blocurile au un număr de stradă și un număr de bloc?). Dar după o îngrămădeală înfricoșătoare în această săptămână cu autobuzul, misterul ciudat pe care vreau să îl rezolv acum este insistența de a fi primul la coborâre.
Îl numesc: Sindromul accesului rapid la uși. Pentru neinițiați iată simptomele pe scurt. Când intră într-un autobuz aglomerat, românii care suferă de Sindromul accesului rapid la uși vor sta cât mai aproape posibil de ieșire, ceea ce va face dificil pentru ceilalți să urce în autobuz. Acei suferinzi - care într-un moment de lipsă de concentrare - au uitat și s-au așezat pe scaun la 2-3 metri de cea mai apropiată ușă, își vor reveni în fire în cele din urmă, și se vor îngrămădi printre oameni să ajungă la ușă.
Până și cei care la început par imuni la Sindromul accesului rapid la uși, în cele din urmă se vor dezvălui ca suferind de o formă de Tourette, întrebând obsesiv ”Coborâți la prima?” pe cei care stau între ei și cea mai apropiată ușă (chiar dacă nu sunt lângă ușă).
Răspunsul corect (adică cel pe care-l dau eu de obicei) este ”Nu, și de fapt am intenția de a rămâne fix în locul acesta ca să-ți blochez drumul spre ușă.” Durează un minut sau două până sarcasmul este detectat. Dur? Poate. Dar urăsc acest Coborâți la prima? atât de mult încât mă simt obligat să-i fac pe oameni să realizeze cât de penibili sunt. După părerea mea, arată opinia îngrozitoare pe care călătorii din București o au unii despre alții. Practic, nu cred că ceilalți le vor face politețea să le ofere loc să coboare din autobuz. Este mai degrabă trist.” încheie englezul.