main logo
2776

Cazul Caracal: Două copile spun că au fost răpite şi abuzate de Dincă

Elemente noi în cazul crimelor de la Caracal! Două puştoaice, de 12 ani şi de 17 ani, susţin că au fost victime ale lui Gheorghe Dincă.

Cazul Caracal: Două copile spun că au fost răpite şi abuzate de Dincă

Mecanicul de 66 de ani, aflat de 168 de zile după gratii, a recunoscut că le-a ucis pe Luiza Melencu (18 ani, răpită pe 14 aprilie) şi pe Alexandra Măceşanu (15 ani, sechestrată pe 24 iulie), transmite Știri.md cu referire la Click.ro.

Dezvăluiri făcute de bunicul Luizei Melencu! Pensionarul Stelian Iordache susţine că a fost contactat pe Facebook de două adolescente, cu vârste de 12 şi de 17 ani, care i-au povestit că au fost victime ale monstrului din Caracal.

Bunicul Luizei Melencu a fost contactat recent pe reţeaua socială de două copile care mărturisesc că ar fi căzut în plasa mecanicului de 66 de ani. 

Capturile conversaţiilor purtate pe mesagerie şi prezentate de Stelian Iordache arată că respectivele conturi de Facebook sunt reale. 

Cele două fete provin tot din zona Caracalului şi l-au rugat pe bunicul Luizei, în repetate rânduri, să le protejeze identitatea, motivând că sunt speriate şi că părinţii le interzic să-şi prezinte public dramele. 

«M-am trezit în casa lui»

Puştoaica de 17 ani povesteşte, într-una dintre conversaţii, că a fost abordată pe stradă, la începutul anului 2019, de Dincă: „Eu mergeam pe trotuar şi a oprit o maşină lângă mine. M-a întrebat dacă nu merg la ocazie. Era Dincă. Am spus «Nu!» şi să-şi vadă de drum. A venit lângă mine, mi-a pus ceva la nas şi am adormit. M-am trezit în casa lui. Mă durea tot corpul şi mă simţeam rău. Am întâlnit acolo o fată de 12 ani, care mi-a spus că era de două luni în casa lui Dincă“. 

Stelian Iordache a aflat de la fată că locuieşte în Germania acum, iar că familia celeilalte copile s-a mutat la Brăila.

Pensionarul spune că elevele au evitat să-i povestească modul în care au reuşit să scape din casa groazei, dar că l-au încurajat să nu renunţe la speranţa că Luiza este încă în viaţă. 

“Multe fete m-au contactat în perioada asta. Două dintre ele mi-au atras atenţia. Nu m-au apelat de pe conturi false de Facebook. Am vorbit cu ele şi la telefon. Nu pot să le divulg identitatea pentru că aşa le-am promis. Una dintre ele mi-a spus că, după ce a scăpat din casa lui Dincă, a fost nevoită să se mute din Caracal. Nici procurorilor nu le-am spus, fiindcă am vrut să-mi respect cuvântul în faţa acestor copile. Eu vă spun sigur că acest Dincă obişnuia sa răpească fete, dar nu le omora. Le trafica. Nu ştiu exact cum au scăpat cele două fete din mâinile lui Dincă. Au spus că nu vor să vorbească despre asta. Sunt convins ca aşa s-a întâmplat cu Luiza. N-a omorât-o. Nepoata mea e vie. Simt asta”, afirmă Stelian Iordache. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării