Caz șocant la Iași: Un bebeluș de o lună a ajuns la spital cu vânătăi pe corp
Suspiciune de neglijenţă, după ce un bebeluş de nici o lună a ajuns la spitalul din Iaşi cu vânătăi pe corp. Medicii au observat semnele pe mâna copilului transportat cu elicopterul de la Suceava şi tot ei au anunţat Poliţia. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.
Bebeluşul se află într-o stare stabilă, este internat în secţia ATI a spitalului Sf.Maria din Iaşi sub stricta monitorizare şi atenţie a medicilor. Reprezentaţii DGASPC vor menţine în permanenţă legătura cu medicii în vederea preluării acestuia în sistemul de protecţie, transmite Știri.md, cu referire la observatornews.ro.
Mama copilului a fost internată la Psihiatrie
Vor să îl plaseze la un asistent maternal profesionist în momentul în care bebeluşul va putea fi externat. Până la finalizarea anchetei, părinţii nu vor putea să vadă sau să viziteze copilul. Tot cei de la DGASPC Suceava spun că din primele evaluări ale cazului şi din discuţiile purtate cu asistenţii sociali şi medicali se pare că ar putea fi vorba despre o agresiune asupra bebeluşului de aceea s-a solicitat o anchetă amănunţită de la primărie în acest caz.
Asistenţii sociale din Suceava spun că mama bebeluşului deşi a fost consiliată şi sprijinită de specialişti nu a reuşit să gestioneze nevoile noului născut. De altfel, femeia a ajuns azi la un consult psihiatric al Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc unde a şi rămas internată. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru rele tratamente aplicate minorului.
Tot odată se aşteaptă şi rezultatul medico-legal care ar putea să facă lumină în acest caz.