main logo
398

Catalonia îşi reia demersurile pentru independenţă

Liderul catalan Quim Torra a relansat marţi campania pentru obţinerea independenţei faţă de Spania, relatează Reuters. Premierul provinciei spaniole Catalonia a cerut guvernului de la Madrid să accepte un referendum privind secesiunea şi totodată a respins ideea unui vot care să poată asigura doar o autonomie sporită.

Catalonia îşi reia demersurile pentru independenţăCatalonia îşi reia demersurile pentru independenţă.

În cadrul unei conferinţe, Torra a prezentat marţi seara paşii către independenţă. El a fost ales în urmă cu cinci luni ca succesor al lui Carles Puigdemont, care s-a refugiat anul trecut în Belgia, după ce guvernul spaniol l-a destituit ca urmare a organizării unui referendum neautorizat de la centru şi a proclamării independenţei, transmite agerpres.ro.

Între timp, şi premierul de atunci al Spaniei, Mariano Rajoy, a fost înlocuit, iar succesorul său, Pedro Sanchez, are o atitudine mai puţin dură faţă de autorităţile regionale de la Barcelona. El a propus un referendum pentru autonomie sporită şi s-a opus unei noi consultări a electoratului pe tema independenţei.

Quim Torra a apreciat că ideea lui Sanchez este "interesantă", însă a cerut repetarea votului din 1 octombrie 2017, de data aceasta în cadrul unui referendum privind independenţa aprobat de statul spaniol şi recunoscut internaţional, al cărui rezultat să fie obligatoriu. El s-a declarat deschis negocierii mai multor probleme, cum ar fi situaţia politicienilor separatişti închişi sub acuzaţia de rebeliune, din cauză că au participat la organizarea referendumului considerat ilegal.

Procesul acestora ar putea începe în octombrie, iar Torra a susţinut că nu va accepta nicio sentinţă în afară de achitarea integrală.

În iulie, un sondaj de opinie arăta că ponderea alegătorilor din Catalonia care doresc independenţa este cu circa două puncte procentuale mai mare decât a celor care sunt împotrivă. La alegerile regionale din decembrie anul trecut, un partid anti-secesiune obţinuse cele mai multe voturi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării