Casa Albă: Friedrich Merz îl vizitează pentru prima dată pe Donald Trump
Cancelarul german Friedrich Merz are joi prima sa întâlnire față în față cu președintele american Donald Trump, într-un moment tensionat pentru relațiile transatlantice.

Friedrich Merz, noul cancelar al Germaniei, a plecat în Statele Unite pentru prima sa întâlnire oficială cu Donald Trump. Întrevederea are loc joi la Casa Albă, în Biroul Oval, și marchează un moment decisiv pentru viitorul relațiilor dintre cele două mari puteri, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.
„Întâlnirea are loc într-un moment delicat, în care Europa încearcă să evite impunerea de tarife americane și să mențină sprijinul SUA pentru Ucraina”, notează agenția Reuters.
În vârstă de 69 de ani, Merz a preluat recent conducerea celei mai mari economii europene și va avea discuții bilaterale cu liderul american, urmate de un prânz oficial. Potrivit analiștilor, aceste discuții pot stabili tonul relației SUA-Germania pentru anii următori.
Mizele economice și sprijinul pentru Ucraina
Germania, a cărei economie este profund orientată spre export, are mult de pierdut în fața unor eventuale tarife comerciale impuse de SUA. În același timp, Berlinul este al doilea cel mai mare susținător militar și financiar al Ucrainei, după Washington.
Pe fundalul unei relații transatlantice tensionate, administrația Trump a avut în trecut intervenții controversate în politica internă europeană, susținând mișcări de dreapta și contestând politicile UE privind imigrația și libertatea de exprimare.
Întâlnirea Merz-Trump este urmărită cu atenție, mai ales că liderul american a surprins anterior oaspeți oficiali cu afirmații controversate, inclusiv în timpul întrevederilor cu liderii Ucrainei și Africii de Sud.
Merz se pregătește de o confruntare diplomatică
Pentru a evita un moment tensionat, echipa lui Merz a cerut sfaturi de la alți lideri politici cu privire la modul de abordare a lui Trump. Întâlnirea vine înaintea unui summit NATO considerat critic, mai ales după ce Trump a amenințat că SUA nu vor mai apăra aliații care nu își cresc bugetele pentru apărare.
Germania, care depinde de descurajarea nucleară a SUA încă din 1945, este direct vizată de aceste declarații.
Merz își aliniază pozițiile cu cele ale SUA
În ultima perioadă, Merz a făcut mai multe gesturi diplomatice considerate favorabile pentru Washington. A susținut public propunerea lui Trump de a crește cheltuielile NATO la 5% din PIB, primind laude din partea secretarului american al apărării, Pete Hegseth.
De asemenea, la scurt timp după preluarea mandatului, Merz a coordonat o vizită a liderilor europeni la Kiev. „Acest lucru arată că Germania este dispusă să-și asume o responsabilitate mai mare pentru Ucraina și pentru ordinea de securitate europeană – toate acestea sunt lucruri dorite de Statele Unite de ani de zile și vor fi bine primite”, a declarat Sudha David-Wilp, de la German Marshall Fund.
Steven Sokol, președinte al American Council on Germany, a subliniat punctele comune între cei doi lideri: „Merz și Trump ar putea chiar găsi un teren comun, având în vedere experiența lor în afaceri, apartenența la partide de dreapta, accentul pus pe combaterea imigrației ilegale și pasiunea pentru golf”.
„S-ar putea să descopere că sunt spirite înrudite”, a adăugat el, amintind că ambii au avut conflicte cu fosta cancelar Angela Merkel.
Tensiuni potențiale și riscuri diplomatice
Totuși, analiștii avertizează că relația nu este lipsită de riscuri. „Trump este imprevizibil, iar Merz este impulsiv”, spune fostul diplomat american Jeffrey Rathke, președinte al Institutului Americano-German de la Universitatea Johns Hopkins.
„Provocarea cu care s-ar putea confrunta este: dacă Trump spune ceva greșit, îl corectezi? Rişti să transformi asta într-o ceartă?”, a explicat Rathke. „Sau găsești o modalitate de a indica că ai o opinie diferită, fără a devansa conversația?”
Pe lângă posibile divergențe de opinie, relația este tensionată și de faptul că Merz l-a criticat pe Trump în perioada premergătoare alegerilor americane din 2024, comparând declarațiile de atunci cu „intervențiile ostile din partea Rusiei”.