main logo
5729

Cartela Luizei s-a reactivat. Primul mesaj trimis bunicilor

Ancheta de la Caracal devine tot mai complicată. Experții Institutului Național de Medicină Legală nu a putut să stabilească cui îi aparțin fragmentele de oase, descoperite la indicația suspectului principal, într-o pădure.

Cartela Luizei s-a reactivat. Primul mesaj trimis bunicilor

Așa că, din ordinul procurorilor DIICOT, testele ADN vor fi reluate cu ajutorul celorlalte materiale genetice găsite la fața locului, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

Inițial, Gheorghe Dincă a declarat că resturile sunt ale Luizei Melencu, pe care a mărturisit că ar fi ucis-o.

După 10 zile de teste minuțioase, legiștii s-au declarat neputincioși și au informat oficial DIICOT că nu pot oferi informații precise despre identitatea victimei de la care provin fragmentele de oase găsite în liziera de lângă Caracal la începutul săptămânii trecute.

″Având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acţiunii factorilor fizico - chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN.” - afirmă la rândul lor procurorii DIICOT într-un comunicat de presă.

Puși în impas de concluziile neașteptate, procurorii DIICOT nu renunță, așa că au dispus că specialiștii INML Mina Minovici să reia de urgență testele ADN cu ajutorul celorlalte material genetice descoperite în pădurea de la Caracal. Legiștii vor analiza acum dinții descoperiți în aceeași zonă în care au fost lăsați sacii cu cenușă și resturi de oase.

La audieri, Gheorghe Dincă a declarat că acolo a aruncat trupul carbonizat al Luizei.

Familia tinerei care trăiește în tensiune de fiecare dată când apar informații despre Luiza nu și-a pierdut speranța nicio clipă, mai ales că același Dincă a susținut inițial că i-a aruncat trupul în Dunăre și i-a pus astfel pe drumuri pe anchetatori.

„În momentul când fac o înmormântare să fie a fiicei mele. Dar nu că ai găsit un dinte, în acea groapă un os, că e Luiza și să poată să închidă cazul. Chiar dacă s-ar zice că e Luiza, merg mai departe la expertiză, nu accept”, spune mama fetei.

Familia Melencu este bulversată și de ultimele incidente legate de telefonul tinerei. După ce acum câteva zile, o colegă de școală a anunțat că în grupul de WhatsApp al clasei numărul Luizei ar fi fost reactivat preț de câteva ore, vineri-noapte, incidentul pare să se fi repetat. Bunicul tinerei ar fi primit un mesaj de la numărul de telefon care îi aparținuse nepoatei sale: ”Acum pot fi contactat pe mobil. Am devenit disponibil”.

Bunicul Luizei crede că cineva îi folosește telefonul.

„Azi-noapte am primit mesajul ăsta. Am impresia că cineva folosește telefonul sau cartela. Am încercat să sun, dar abonatul nu poate fi contactat”, a spus bărbatul.

Până acum anchetatorii nu au găsit celularul Luizei și refuză să ofere informații pe această temă. Evita să spună și dacă numărul a fost localizat sau nu. Precizează doar că încă investighează și această pistă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării