main logo
658

Carles Puigdemont a plecat cu avionul de la Bruxelles spre Copenhaga

Liderul catalan destituit de Madrid, Carles Puigdemont, a plecat luni dimineaţă cu avionul spre Copenhaga, în pofida riscului de a fi arestat dacă părăseşte teritoriul Belgiei, în baza mandatului internaţional care îl vizează, transmite AFP.

Puigdemont a plecat spre Copenhaga, deși riscă să fie arestatCarles Puigdemont a plecat cu avionul de la Bruxelles spre Copenhaga.

Acesta publică o fotografie a lui Puigdemont pe aeroportul din Bruxelles, precizând că avionul a decolat spre Copenhaga înaintea orei locale 08:00 (07:00 GMT). Potrivit EFE, Puigdemont a ajuns deja la Copenhaga, cu o cursă a companiei Ryanair care a aterizat în capitala Danemarcei la ora locală 08:20 (07:20 GMT).

Carles Puigdemont urmează să participe în Capitala daneză la un colocviu pe tema Cataloniei, cu începere de la ora locală 14:00, scrie dcnews.ro.

Duminică, parchetul spaniol a precizat, într-un comunicat, că va acţiona imediat pentru a cere judecătorului de instrucţie al Curţii Supreme să activeze mandatul european de arestare pentru a solicita autorităţii judiciare daneze arestarea inculpatului. 

Vrea să conducă de la distanță 

Deplasarea lui Puigdemont la Copenhaga are loc în pline negocieri privind alegerea şefului executivului regional al Cataloniei, în urma alegerilor regionale de la 21 decembrie, la care separatiştii au câştigat din nou majoritatea absolută a mandatelor legislative.

Luni, preşedintele parlamentului catalan va anunţa candidatul propus la conducerea regiunii, votul urmând să aibă loc la sfârşitul lunii.

Carles Puigdemont este principalul candidat, însă doreşte să fie învestit de la distanţă, pentru a evita să fie arestat de îndată ce va pune piciorul pe pământ spaniol. Guvernul de la Madrid a avertizat că se va opune alegerii în absenţă a lui Puigdemont.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării