main logo
1107

Carina Țurcan ar fi livrat informații despre conectarea Donbasului cu energie electrică

Carina Țurcan, membră a Consiliului de Administrare al INTER RAO, este acuzată că ar fi livrat României informații despre negocierile părții ruse de a asigura cu energie electrică Crimeea și regiunile separatiste din Donbas.

FSB: Ce informații ar fi livrat Carina Țurcan despre Donbass

Operațiunea de filare și deconspirare a Carinei Țurcan a durat mai bine de un an și a fost desfășurată de contraspionajul rusesc, împreună cu Departamentul de siguranță economică a FSB, notează RBC citând surse apropiate anchetei. Faza activă a operațiunii a avut loc în lunile aprilie-mai, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.

„De la Serviciul de Spionaj Extern a parvenit informația că cineva transmite informații către o țară membră NATO și anume România, în spatele căreia ar sta SUA. Aceasta livra informații politice despre cei care lucrează cu Rusia în Crimeea și Republicile separatiste din Donbas”, a declarat pentru RBC sursele din FSB.

După anexarea Crimeii, Rusia a început să livreze energie electrică în Ucraina care, ulterior, livra energia în peninsula anexată. De acest dosar s-a ocupat Carina Țurcan care cunoștea toate contactele existente între partea rusă și funcționarii de la Kiev.

În anul 2014, după anexarea Crimeei, Moscova și Kievul au căzut de acord să elaboreze o nouă schemă de livrare a energiei electrice în peninsulă. Asigurarea cu energie a Crimeii se făcea prin intermediul firmei oligarhului Renat Amhetov.

În 2015, Ucraina a refuzat să mai achite pentru energia electrică livrată în așa-numitele Republici Populare Donețk și Lugansk.

Carina Țurcan a fost arestată la 14 iunie, a doua zi aceasta a fost plasată pentru două luni în arest. Imediat au fost efectuate percheziții în biroul viceministrului rus al Energeticii, Veaceslav Kravchenko.

Țurcan ar fi depus mărturii despre încă trei funcționari din cadrul Ministerului Energeticii de la Moscova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării