main logo
860

Care sunt ţările din care, la intrarea în România, este nevoie de izolare

Lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică de la Bucureşti. Aceasta este valabilă începând de luni şi cuprinde 44 de ţări.

Care sunt ţările din care, la intrarea în România, e nevoie de izolare

Pe listă sunt state în cazul cărora se aplică măsura carantinării timp de 14 zile, la revenirea în România, transmite Știri.md cu referire la tvr.md.

„Măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internaţională din ţările/zonele cu risc epidemiologic ridicat şi au drept de intrare pe teritoriul naţional, respectiv: cetăţeni români, cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, ori persoanelor care se încadrează la una dintre excepţiile prevăzute prin HG nr 553/15.07.2020, Anexa 3, art. 2, alin 2, lit. a) – l).

Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau, după caz, într-un spaţiu special desemnat de autorităţi”, a informat INSP.

Lista cuprinde: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Armenia, Azerbaidjan, Bahrain, Bolivia, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Capul Verde, Chile, Columbia, Costa Rica, Ecuador, El Salvador, Eswatini, Guatemala, Honduras, Insulele Turks şi Caicos, Insulele Virgine ale Statelor Unite, Irak, Israel, Kazahstan, Kârgâzstan, Kosovo, Kuweit, Luxemburg, Macedonia de Nord, Maldive, Mexic, Moldova, Muntenegru, Oman, Palestina, Panama, Peru, Puerto Rico, Qatar, Republica Dominicană, Rusia, Serbia, Singapore, Statele Unite ale Americii şi Surinam.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării