Care este și cum arată cea mai mare clădire de birouri din lume. A detronat Pentagonul
Pentagonul a fost până nu de mult cea mai mare clădire de birouri din lume. Clădirea a fost acum detronată, după 80 de ani.
Surat, un oraș din India unde sunt prelucrate aproximativ 90% din toate diamantele planetei, găzduiește în prezent cea mai mare clădire din lume, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.
Orașul din statul Gujarat se află la aproximativ 240 de kilometri nord de Mumbai și este considerat „capitala pietrelor preţioase”.
Bursa de Diamante din Surat (Surat Diamond Bourse), recent terminată, este prezentată drept o „destinaţie unică" pentru cei peste 65.000 de profesionişti din domeniul diamantelor.
Cu o succesiune de nouă structuri dreptunghiulare, interconectate printr-o „coloană vertebrală” centrală, complexul de 15 etaje a fost construit pe mai mult de 14 hectare de teren.
Arhitecţii centrului destinat domeniului diamantelor spun că acesta cuprinde peste 650.000 de metri pătraţi de spaţiu, ceea ce ar însemna că a depăşit Pentagonul și că în prezent este cea mai mare clădire de birouri din lume.
Cât a costat
Proiectul urmează să îşi întâmpine primii clienți în noiembrie, după patru ani de lucrări de construcţie, dintre care doi au însemnat întârzieri legate de Covid.
Se aşteaptă ca această clădire să fie inaugurată oficial în cursul acestui an de către prim-ministrul indian Narendra Modi, care s-a născut în Gujarat şi a fost anterior ministru-şef al statului.
Imagini prezentate în exclusivitate de CNN oferă o imagine a podelelor de marmură şi atriumurilor pline de lumină care conectează peste 4.700 de spaţii de birouri ce pot fi folosite şi ca mici ateliere pentru tăierea şi lustruirea diamantelor.
Complexul, care a costat 32 de miliarde de rupii (388 de milioane de dolari) găzduieşte, de asemenea, 131 de lifturi, precum şi restaurante, magazine, centre wellness şi săli de conferinţe.
Potrivit directorului general al proiectului, Mahesh Gadhavi, Surat Diamond Bourse va scuti mii de oameni de la călătoria cu trenul - uneori zilnică - până la Mumbai pentru a face afaceri.
„Este dificil. Unii oameni trebuie să petreacă zilnic între trei ore şi jumătate şi patru ore pentru a veni de acasă la birou şi înapoi acasă", a declarat el explicând de ce mutarea afacerilor în Surat ar fi o opţiune mai bună.