main logo
970

Care este culoarea anului 2023, aleasă de Pantone

Institutul Pantone a ales culoarea anului 2023: Viva Magenta. Nuanța se află undeva între roșu și albastru, între cald și rece.

Care este culoarea anului 2023, aleasă de Pantone

Este, potrivit celor de la celebrul institut, o culoare „curajoasă și vibrantă”, transmite Știri.md, cu referire la Digi24.ro.

După nuanța de albastru stins din 2020, după două nuanţe de gri şi galben în 2021 şi nuanţa strălucitoare Very Peri de anul acesta, Pantone a ales această nuanţă „îndrăzneaţă” de roşu carmin pentru 2023. Culoarea aleasă să reprezinte anul 2023 de celebrul institut Pantone este 18-1750 Viva Magenta, o nuanţă vibrantă, care se bazează atât pe tonuri calde, cât şi reci. 

„Este o culoare curajoasă, care transmite optimism și bucurie și știm că avem cu toții nevoie mare de asta”, spune Leatrice Eiseman, directorul executiv al Institutului Pantone, citată The Guardian.

În cultura populară, nuanţele de magenta se regăsesc peste tot, de la machiajul smokey-eye de culoarea fructelor de pădure a eroinei Marvel a lui Charlize Theron, Clea, până la îmbrăcămintea aristocratică-western de culoarea prunei a lui Emily Blunt în filmul „The English”. 

Harry Styles, mereu în tendințe, a îmbrăcat un blazer magenta Gucci când a sosit la Festivalul de Film de la Veneţia pentru premiera filmului „Don’t Worry Darling”, în timp ce, săptămâna trecută, Prinţesa de Wales a purtat o rochie caftan Emilia Wickstead şi o pălărie asortată în acest ton, pentru a-l primi pe preşedintele Africii de Sud Ramaphosa. Nu este o culoare ușor de asortat sau de purtat, însă transmite un mesaj puternic, atrag atenția criticii vestimentari. 

„Trăim într-o perioadă în care foarte mulți oameni au fost agresivi; este necesar pentru a merge mai departe”, a declarat Laurie Pressman, vicepreședinte Pantone.

„Avem nevoie de curaj, dar căutăm ceva care să promoveze bucuria și să fie distractiv. Viața de acum este neconvențională și provocatoare din multe puncte de vedere – căutăm lucruri care să ne ajute să evadăm.”

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării