main logo
442

Carantină strictă de 3 zile în Brisbane, al treilea oraș ca mărime din Australia

O carantină strictă de trei zile va intra în vigoare sâmbătă după-amiază în Brisbane, al treilea oraş ca mărime din Australia, şi în anumite zone ale statului australian Queensland, au anunţat autorităţile locale.

Carantină strictă de 3 zile în al treilea oraș ca mărime din AustraliaFoto: Shutterstock

Ele încearcă să evite o recrudescenţă a pandemiei de COVID-19 cauzată de varianta Delta a noului coronavirus, informează Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

“Singurul mod de a învinge varianta Delta este să acţionăm repede, să fim rapizi şi puternici”, a declarat Steven Miles, viceprim-ministru al statului Queensland, a cărui capitală este Brisbane.

În acest stadiu, şapte cazuri de COVID-19 asociate variantei Delta, foarte contagioasă, au fost înregistrate în Queensland. Ele vizează în principal o elevă, familia ei şi un profesor, însă autorităţile locale încearcă încă să depisteze sursa acelui focar epidemiologic, a precizat Steven Miles.

Milioanele de locuitori vizaţi de “cel mai strict” lockdown impus în marele oraş din vestul Australiei nu vor putea să îşi părăsească locuinţele decât pentru nevoi esenţiale, precum cumpărarea de alimente şi exerciţii fizice, transmite Agerpres.

Decizia a fost luată în contextul în care Sydney, cel mai mare oraş australian, cu o populaţie de 5 milioane de locuitori, este afectat de o recrudescenţă epidemiologică şi a intrat în cea de-a cincea săptămână consecutivă de carantină.

“Nu putem să ne permitem să fim indulgenţi doar pentru că am reuşit atât de bine (să controlăm pandemia, n.r.) până în prezent. Trebuie să ne conformăm cu toţii acestor restricţii”, a adăugat viceprim-ministrul Steven Miles.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării