main logo
356

Când Putin şi Merkel se vor întâlni în apropiere de Berlin

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin urmează să întreprindă o vizită în Germania, în cursul căreia se va întâlni pe data de 18 august cu premierul german Angela Merkel, a declarat Steffen Seibert, purtător de cuvânt al Guvernului de la Berlin, potrivit agenţiei de ştiri Tass.

Când Putin şi Merkel se vor întâlni în apropiere de Berlin

Întrevederea urmează să aibă loc la Palatul Meseberg, aflat la 65 de kilometri nord de Berlin, transmite Ştiri.md cu referire la Mediafax.

„Vor discuta agenda bilaterală, vor aborda cu siguranţă tema conflictului sirian, care a fost o cauză a îngrijorării noastre de multă vreme, precum şi situaţia din estul Ucrainei şi probleme din domeniul energiei", a declarat Seibert.

Potrivit oficialului german, cei doi lideri vor face declaraţii înainte de întrevederea de sâmbătă, programată să înceapă în jurul orei locale 18.00 (ora R. Moldova, 19.00).

Cei doi lideri s-au întâlnit ultima oară în luna mai, în cursul unei vizite efectuate de Merkel la Soci. Cancelarul german s-a întâlnit în luna iunie la Berlin cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării