main logo
1256

Când apare sezonul doi al filmului Wednesday: Descrierea serialului

În primul trailer oficial pentru cel de-al doilea sezon „Wednesday”, protagonista noastră dezvăluie că întunericul o inspiră cel mai mult. Noile episoade vor deveni disponibile pe Netflix în două tranșe.

Când apare sezonul doi al filmului Wednesday: Descrierea serialuluiFoto: Captură ecran

În cel de-al doilea sezon al serialului realizat de Tim Burton, Wednesday, interpretată de Jenna Ortega, se întoarce la Nevermore Academy. De această dată, i se alătură fratele ei, Pugsley (Isaac Ordonez), care este pregătit să îmbrace uniforma școlară și să-și exerseze abilitățile. De asemenea, Catherine Zeta-Jones și Luis Guzmán revin și ei în noul sezon, ca Morticia și Gomez, transmite Știri.md cu referire la infomuzic.ro.

Trailerul este condimentat cu indicii despre intriga noului sezon, fără a da, însă, prea multe din casă. Într-o scenă, Wednesday este legată de un scaun și înconjurată de păpuși, una dintre ele fiind posedată și scoțând un râs înfiorător. Tyler (Hunter Doohan) revine, alături de alter-egoul său monstruos, Hyde.

Cel de-al doilea sezon marchează și întoarcerea unchiului Fester (Fred Armisen), apariția lui Steve Buscemi și o nouă variantă a bunicii Addams, Grandmama, interpretată de Joanna Lumley.

Prima parte din „Wednesday” 2 va apărea pe Netflix pe 6 august. Cea de-a doua parte va fi lansată pe 3 septembrie.

Trailer „Wednesday” 2:

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării