main logo
842

Cămile injectate cu botox, descalificate la un concurs de frumusețe

Peste 40 de cămile au fost descalificate la un concurs de frumusețe din Arabia Saudită, după ce judecătorii au descoperit că crescătorii lor le-au injectat fețele cu botox pentru a le face să pară mai atrăgătoare.

Cămile injectate cu botox, descalificate la un concurs de frumusețeFoto: Getty Images

Zeci de cămile înscrise la Festivalul Regele Abdulaziz au fost eliminate din concurs după ce s-a descoperit că acestea au trecut prin proceduri de lifting facial și injectate cu botox, transmite Știri.md cu referire la Ziare.com.

Acestea sunt strict interzise, iar judecătorii le examinează fețele, gâturile, cocoașele, dar și postura animalelor, atunci când le evaluează, scrie Associated Press, citată de Insider.

Cu ajutorul unor tehnologii „specializate și avansate” a fost detectat botoxul, potrivit agenției de presă a Arabiei Saudite.

Crescătorii care au injectat botox în fețele animalelor pentru a le mări buzele au folosit apoi substanțe care să le relaxeze mușchii faciali.

„Clubul crescătorilor dorește să oprească toate actele de manipulare și înșelare în înfrumusețarea cămilelor”, scrie agenția de presă saudită, adăugând că persoanele găsite vinovate vor fi „aspru pedepsite”.

Organizatorii concursului de frumusețe pentru cămile au oferit premii în valoare de 66 de milioane de dolari, potrivit Al Arabiya News.

Festivalul dedicat cămilelor a început pe 1 decembrie și va dura până la sfârșitul lunii. Aproximativ 33.000 de cămile vor participa la eveniment.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării