stiri Logo
main logo
main logo
1599

Călin Georgescu cere documentele alegerilor: Nu cedez

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a solicitat desecretizarea tuturor documentelor legate de anularea turului doi. "Nu cedez, prefer o zi de lup decât o viață de jigodie", a spus Georgescu care a atacat din nou clasa politică.

Călin Georgescu cere documentele alegerilor: Nu cedez

Declarațiile au fost făcute luni dimineață.

"Eu spun că oamenii fericiți nu-și pierd timpul rănindu-i pe alții, răul vine de la cei nefericiți, frustrați, mediocri, adică clasa politică (...) Clasa politică dă testul fariseismului pentru a sublinia că obediența pentru ea este lege", a declarata Călin Georgescu, transmite Știri.md cu referire la observatornews.ro.

El a mai spus că "suferința este o încercare de mântuire" și a continuat să atace clasa politică.

"Văzând cum arată acum țara cu foarte multă suferință (...) o Românie izolată în plan internațional, eu alături de poporul român transmit clasei politice că e bine să se întoarcă la popor ca să-l slujească așa cum au făcut înaintașii", a adăugat fostul candidat.

În "numele poporului român", Georgescu a solicitat desecretizarea tuturor documentelor și ședințelor care au legătură cu anularea turului doi al alegerilor prezidențiale. Fostul candidat s-a referit la toate documentele apărută din noiembrie 2024, inclusiv discuțiile din CSAT, CCR și notele serviciilor secrete.

"Eu nu cedez, nu vreau să-l supăr pe Dumnezeu, prefer o zi de lup decât o viață de jigodie", a precizat Călin Georgescu.

Călin Georgescu a fost luni la Tribunalul București pentru a depune o contestație. El a fost trimis în judecată de procurorii parchetului general pentru acuzația de propagandă legionară.

observatornews.ro
Publicitatea ta poate fi aici