main logo
2068

Bunică la 34 de ani: Nu mă așteptam să se întâmple atât de curând

O femeie în vârstă de 34 de ani, care trăiește în Edinburgh, Anglia, a devenit bunică anul trecut, iar acum a vorbit despre experiența ei, mărturisind că detestă să fie confundată cu mama nepotului ei.

Bunică la 34 de ani: Nu mă așteptam să se întâmple atât de curândFoto: Ziarul Național

Rosie Morant, o femeie de 34 de ani, din Edinburgh, a devenit bunică anul trecut, în luna noiembrie, când fiica ei, Morgan, a născut o fetiță la doar 19 ani, transmite Știri.md cu referire la ziarulnațional.md.

Deși a știut toată viața că va fi o bunică tânără, întrucât a avut primul copil la doar 16 ani, ea nu și-a imaginat că acel moment va veni când va avea 34 de ani.

„Am avut sentimente contradictorii atunci când am devenit bunică, nu m-am gândit că se va întâmpla la o vârstă atât de fragedă”, a mărturisit ea, potrivit Mirror.

„Am știut întotdeauna că voi fi mai tânără decât toți ceilalți bunici, dar nu m-am gândit că se va întâmpla atât de curând”, a mai spus ea, dezvăluind, de asemenea, că detestă să fie strigată „bunică”.

Rosie, care este și mama unui băiețel de zece ani, a mărturisit că avea 15 ani când a descoperit că este însărcinată cu Morgan, iar la 16 ani a născut.

De asemenea, ea a mărturisit că sarcina a venit ca un șoc pentru ea, întrucât a fost neplanificată și neașteptată.

„Relația în care mă aflam atunci nu era una sănătoasă și s-a terminat cu mult timp înainte să aflu că sunt însărcinată. Am decis să păstrez copilul și să am grijă de el singură”, a mai adăugat tânăra, potrivit sursei citate.

Totodată, Rosie a povestit că este foarte apropiată de fiica ei: ”Avem multe conversații despre viață, despre bebeluș, îmi doresc ca ea să nu facă greșelile pe care le-am făcut eu”, a mai dezvăluit ea.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării