Bulgaria relaxează măsurile de izolare, dar nu reia turismul extern
Bulgaria a început să relaxeze măsurile de izolare. A anulat interdicţia de intrare pentru vizitatorii provenind din Uniunea Europeană şi ţările din spaţiul Schengen.

Dar asta nu înseamnă că se vă relua turismul extern. Deocamdată, se menține obligativitatea carantinei de 14 zile pentru persoanele care intra în țară, cu câteva excepții, transmite Știri.md cu referire la tvr.ro.
Carantina obligatorie nu se mai aplică pentru cetățenii bulgari, nici pentru cei europeni care călătoresc din motive umanitare, care au interese comerciale, economice și de investiții.
Turismul extern nu se reia deocamdată; sunt speranțe că abia la 1 iulie să fie permis, dar pentru cel intern, care pe litoral urmează să înceapă la 1 iunie, se fac pregătiri intense.
Industria turismului, de care Bulgaria e dependentă, se așteaptă la pierderi de până la 50 la sută.
Boiko Borisov, premierul Bulgariei: Cred că avem o şansă de a ieşi din impas dacă suntem inteligenţi, înţelepţi şi disciplinaţi.
Hotelierii de la mare sunt într-o situație foarte dificilă. Mulți încă ezită să deschidă. În cea mai mare stațiune, Sunny Beach, sunt pregătite pentru turiști doar 10 la sută din totalul spațiilor de cazare.
Georgi Nikolcev, Asociaţia agențiilor turistice din Bulgaria: Hotelurile mari nu au niciun motiv să redeschidă. Asta ar presupune angajați și aprovizionare.
Investiţia ar fi uriaşă. Şi dacă e infectat un singur turist, trebuie să schimbi întregul personal.
Cei care s-au încumetat să deschidă, dau asigurări că au luat toate precauțiile necesare.
Juliana Vasileva, director de hotel: Am pregătit o cameră de izolare, în cazul în care vreun oaspete prezintă simptome. Le asigurăm aceleaşi condiţii angajaţilor noştri pentru a putea servi turiştii în siguranţă.
Anul acesta, speranța e mai ales în turiștii bulgari - pentru că sosirea celor străini depinde de deschiderea frontierelor fără condiția carantinării și reluarea traficului aerian.
Deocamdată, rezervările pentru mai și iunie au fost transferate în iulie și august. Iar în realitate, spun hotelierii, nimeni nu mai rezerva nimic, în acest moment.