main logo
387

Brexit: Marea Britanie va fi responsabilă dacă nu va exista un acord

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a declarat că el şi negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, vor face tot ce este posibil pentru a obţine un acord Brexit, iar dacă nu vor reuşi, va fi responsabilitatea Marii Britanii.

Brexit: Marea Britanie va fi responsabilă dacă nu va exista un acordFoto: cigionline.org

Într-un interviu acordat unei publicaţii germane, Juncker a declarat că el şi Barnier lucrează intens la o înţelegere, pentru că ar fi o catastrofă pentru Marea Britanie şi Europa, dacă Marea Britanie ar părăsi UE fără un proces organizat de retragere, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.ro.

„Negociatorul nostru principal, Michel Barnier, şi cu mine facem tot posibilul pentru a obţine un acord”, a spus el pentru cotidianul Augsburger Allgemeine. „Dar dacă nu vom reuşi până la urmă, responsabilitatea va fi exclusiv a părţii britanice”, a adăugat acesta.

Marea Britanie este programată să părăsească UE pe 31 octombrie. Funcţionarii de la Bruxelles spun că premierul Boris Johnson a înregistrat puţine progrese în negocierea unui nou acord Brexit pentru a-l înlocui pe cel convenit de predecesoarea sa Theresa May, dar care a fost respins de trei ori de Parlamentul britanic.

Juncker a adăugat că negocierile privind o viitoare relaţie comercială dintre Marea Britanie şi UE ar fi foarte complicate de un Brexit dezordonat.

„Vom dori şi trebuie să asigurăm un acord de liber schimb. Dar asta nu se va întâmpla aşa, aşa cum îşi imaginează unii din Marea Britanie. Unele dintre tranzacţiile comerciale pe care le-am pecetluit în mandatul meu au avut nevoie de mulţi ani”, a spus el.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării