main logo
492

Boris Johnson: Șansele unui Brexit fără acord sunt de unu la un milion

Șansele ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord la finalul lunii octombrie sunt de „unu la un milion”, a declarat miercuri Boris Johnson, candidat pentru funcția de prim-ministru al Marii Britanii.

Boris Johnson: Șansele unui Brexit fără acord sunt de unu la un milionFoto: bbc.com

Boris Johnson, favorit pentru preluarea funcției de lider al Partidului Conservator și prim-ministru al Marii Britanii, și-a reiterat promisiunea de a finaliza procesul de Brexit în data de 31 octombrie, chiar și fără un Acord, transmite Știri.md cu referire la hotnews.ro.

Șansele producerii unui Brexit fără Acord sunt foarte mici deoarece există un nou consens în rândul oficialilor britanici și europeni, și anume acela de a aproba un Acord Brexit favorabil. 

„Este vital să fim pregătiți pentru scenariul unui Brexit fără Acord, dacă ne dorim să obținem acordul de care avem nevoie. Nu cred că vom ajunge în acest stadiu, cred că este o șansă de unu la un milion”, a declarat Boris Johnson. 

Partidul Conservator din Marea Britanie a anunțat marți că rezultatul votului privind noul premier al țării va fi făcut public pe 23 iulie. 

Boris Johnson și Jeremy Hunt sunt singurii candidați rămași în cursa pentru ocuparea funcțiilor de președinte al Partidului Conservator și de premier al Marii Britanii, după ce Michael Grove a fost eliminat în urma votului de săptămâna trecută al parlamentarilor conservatori.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării