main logo
838

Biletele scrise de tânărul care a călcat oamenii cu maşina. Ce voia să facă după atac

Acţiunile tânărului de 20 de ani din Brăila, România, care a rănit duminică 10 oameni, au fost „la limita unui atentat terorist”.

Biletele scrise de tânărul care a călcat oamenii cu maşina

Este concluzia judecătorilor de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Brăila, care l-au arestat luni seară pe atacator pentru tentativa de omor calificat şi tâlhărie calificată, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

Potrivit magistraţilor, atacul ar fi fost planificat în detaliu de suspect, fapt pe care acesta l-ar fi recunoscut în faţa instanţei. El ar fi intenţionat ca la final să se sinucidă.

Drept dovadă în acest sens stau mai multe bilete, scrise de mână, în care îşi exprimă indignarea faţă de societatea românească.

Procurorii consideră că intenţia inculpatului era de „a suprima viaţa unui număr nedeterminat de persoane în scopul de a schimba ceva în ordinea socială din România”.

Bărbatul de 20 de ani a pretins că vrea să cumpere o maşină şi l-a înjunghiat pe omul cu care s-a întâlnit pentru presupusa tranzacţie. Apoi a fugit cu autoturismul şi a accidentat grav două persoane, pe şoseaua de centură a oraşului. Mai departe a intrat în uşile unui centru comercial de lângă Brăila şi a rănit alţi 7 oameni, printre care şi 2 copii de 11 şi 13 ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării