main logo
588

Bilanț privind vestele galbene: 5.600 de arestări şi 1.000 de condamnări

5.600 de persoane au fost arestate şi circa 1.000 de condamnări au fost pronunţate de justiţie de la începutul mobilizării “vestelor galbene” în Franţa, pe 17 noiembrie 2018, a declarat premierul Edouard Philippe.

Bilanț privind vestele galbene: 5.600 de arestări şi 1.000 de condamnări

“De la începutul evenimentelor au existat circa 5.600 de reţineri şi mai mult de o mie de condamnări”, a declarat pentru postul TF1, premierul francez care a anunţat o serie de măsuri ce vizează înăsprirea sancţiunilor împotriva “huliganilor”, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

Astfel, şeful guvernului francez a anunţat o viitoare lege care înăspreşte sancţiunile împotriva “huliganilor” şi a manifestaţiilor nedeclarate după violenţele din timpul week-end-ului trecut, promiţând pentru sâmbătă un dispozitiv de securitate “considerabil”.

″În multe oraşe din Franţa, manifestaţiile s-au produs în mod paşnic, dar nu putem accepta că unii profită de aceste demonstraţii pentru a distruge, a arde. Aceştia nu vor avea niciodată ultimul cuvânt în ţara noastră”, a mai spus premierul francez.

Această nouă lege urmează să consolideze arsenalul represiv creând, pe modelul luptei împotriva huliganismului, un dispozitiv care interzice accesul la demonstraţii a huliganilor identificaţi prin crearea unui dosar special.

“Legea poate fi depusă şi discutată de Adunarea Naţională, la începutul lunii februarie”, a declarat Edouard Philippe, precizând că Senatul, controlat de opoziţia de dreapta, a votat o “propunere destul de similară” în octombrie.

Textul vizează de asemenea să-i sancţioneze mai sever pe cei care organizează demonstraţii nedeclarate şi să tranforme în delict purtarea de măşti în timpul unei demonstraţii, care în prezent se pedepseşte cu o amendă.

Un dispozitiv de securitate “considerabil” va fi desfăşurat pentru următoarea zi de mobilizare a “vestelor galbene”, în urma acţiunilor violente din week-end-ul trecut, a anunţat de asemenea Edouard Philippe, arătând poziţia fermă a executivului faţă de protestatarii violenţi.

Dispozitivul va reveni la nivelul său de la jumătatea lunii decembrie, adică aproape 80.000 de poliţişti şi jandarmi în întreaga Franţă, a declarat premierul, asigurând că protestatarii violenţi nu vor avea ultimul cuvânt.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării