main logo
360

Biden va primi noul vaccin anti-COVID și îndeamnă americanii să și-l facă

Preşedintele american, Joe Biden, va primi marţi vaccinul anti-COVID-19 adaptat pentru a combate varianta Omicron şi i-a îndemnat pe americani să se vaccineze cu doza booster actualizată, a declarat duminică asistentul purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Kevin Munoz, relatează agenţia Reuters.

Biden va lua noul vaccin anti-COVID și îndeamnă americanii să și-l facăFoto: nbcews.com

Până săptămâna trecută, doar 20 de milioane de persoane din Statele Unite au primit un vaccin anti-COVID-19 actualizat, iar purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat că nu este suficient, transmite Știri.md cu referire la libertatea.ro.

„Avem nevoie ca toată lumea să se prezinte şi să obţină vaccinul actualizat cât mai curând posibil”, a declarat ea.

Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA au anunţat săptămâna trecută că 4,5 milioane de americani au primit vaccinul actualizat în ultima săptămână, cea mai mare creştere săptămânală după lansarea programului de vaccinare pentru toamnă şi cu aproximativ 40% mai mult faţă de săptămâna precedentă.

Statele Unite au început să ofere în luna septembrie vaccinul anti-COVID-19 actualizat, conceput pentru a combate subvariantele BA.4 şi BA.5. ale Omicron şi versiunea iniţială a coronavirusului.

La sfârşitul lunii martie, Joe Biden primea cea de-a patra doză de vaccin anti-COVID, iar în luna iulie a fost depistat pozitiv de două ori pentru COVID.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării