main logo
814

Benzinăriile emană cantități mai mari de substanțe toxice decât știam

După cum știi vaporii eliminați de benzinării sunt foarte nocivi pentru mediu, dar și pentru noi. Însă, un nou studiu scoate la iveală că benzinăriile emană cantități mult mai mari de substanțe toxice decât se credea până acum.

Benzinăriile emană cantități mai mari de substanțe toxice decât știamFoto: realitatea.net

O echipă de cercetători de la Școala de Sănătate Publică Mailman de la Universitatea Columbia, a realizat un studiu în cadrul căruia a analizat nivelul de substanțe toxice produse de benzinării, transmite Știri.md cu referire la realitatea.net.

Astfel, savanții au descoperit că emisiile din benzinării au fost de zece ori mai mari decât estimările folosite în reglementările actuale.

În acest context, cercetătorii se întreabă: la ce distanță ar trebui amplasate benzinăriile față de școli, locuri de joacă și parcuri, având în vedere cantitățile enorme de substanțe toxice pe care le produc?

Benzinăriile sunt mult mai periculoase pentru sănătatea noastră decât se credea

Aerul din imediata apropiere a unei benzinării este foarte poluat şi poate dăuna sănătăţii celor ce locuiesc la mai puţin de 50 metri de o astfel de instalaţie. Asta pentru că vaporii de benzină conțin un număr de substanțe chimice toxice, cum ar fi benzenul, care este cancerigen.

De asemenea, poluarea crescut și din cauza vaporilor de carburant, emişi în cursul operaţiunilor de încărcare şi descărcare a combustibililor, în timpul alimentării vehiculelor sau cu prilejul unor scurgeri accidentale.

În cadrul studiului, cercetătorii au efectuat măsurători pe parcursul a trei săptămâni la două benzinării mari Midwest și Northwest. Rezultatele au arătat că zilnic sunt evaporate între trei și șapte galoane de benzină lichidă. Studiul a fost publicat în jurnalul „Science of the Total Environment".

„Am descoperit că emisiile de benzen ale benzinăriilor sunt mult mai mari decât se credea anterior", a declarat Markus Hilpert, unul dintre autorii studiului. „Guvernele ar trebui să ia în considerare modificarea legilor, pe baza acestor rezultate".

Cercetătorii vor continua monitorizarea vaporilor care sunt eliminați de benzinării, pentru a stabili cu mai multă precizie unde anume ar trebui plasate benzinăriile.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării