main logo
608

Belarus: Poliţia a arestat femei şi studenţi care manifestau paşnic

Mai multe persoane care protestau paşnic sâmbătă, la Minsk, împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko au fost arestate.

Belarus: Poliţia a arestat femei şi studenţi care manifestau paşnicFoto: reuters.com

Organizaţia pentru drepturile omului Viasna a declarat că cel puţin 15 persoane, în special tineri, au fost imobilizate de forţele de ordine şi transportate la dube ale poliţiei, în prezent aflându-se în arest, transmite Știri.md cu referire la Agerpres

În ultimele două weekenduri, femei care manifestau s-au deplasat în grupuri mici pentru a evita să fie arestate, însă sâmbătă lor li s-au adăugat studenţi, putând astfel să demonstreze în Minsk în grupuri mai mari. ''Solidaritatea femeilor şi a studenţilor este extinsă şi reprezintă o forţă'', a scris lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, pe aplicaţia Telegram.

Lukaşenko susţine că a fost reales preşedinte cu 80,1% din voturile exprimate la scrutinul din 9 august, dar rezultatele sunt contestate de opoziţie. De două luni, în fiecare duminică la Minsk se strâng aproximativ 100.000 de manifestanţi, în pofida represaliilor care au dus la arestarea sau la exilarea aproape a tuturor persoanelor aflate în prima linie a opoziţiei.

Forţele de securitate din Belarus au arestat peste 13.000 de persoane în timpul reprimării manifestaţiilor de până acum, dintre care unele au fost ulterior puse în libertate. Principalii opozanţi ai lui Lukaşenko fie se află în detenţie, fie au fugit în străinătate.

Lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, care a fugit în Lituania la scurt timp după alegerile din 9 august, a stabilit pentru 25 octombrie data limită până la care Aleksandr Lukaşenko să renunţe la putere. În caz contrar, ar urma să fie declanşată o grevă naţională care ar paraliza ţara. Acest ultimatum survine după ce autorităţile belaruse şi-au intensificat măsurile contra demonstranţilor antiguvernamentali şi au ameninţat chiar cu utilizarea muniţiei de război pe străzi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării