main logo
464

Averea lui Ed Sheeran s-a dublat într-un an. Câți bani are acum

Cântăreţul şi compozitorul Ed Sheeran şi-a dublat averea în ultimul an, ajungând la 160 milioane de lire sterline, conform ultimei ediţii a "Listei Bogaţilor" ("Rich List") realizate de Sunday Times, relatează miercuri Press Association.

Averea lui Ed Sheeran s-a dublat într-un an. Câți bani are acum

Ed Sheeran (28 de ani) este al 17-lea cel mai bogat muzician din Marea Britanie, depăşind-o pe Adele care se află pe locul al 22-lea cu o avere de 150 de milioane de lire sterline, transmite Știri.md cu referire la Dcnews.ro.

Adele, care a anunţat luna trecută că s-a despărţit de soţul său Simon Konecki după trei ani, rămâne cea mai bogată cântăreaţă din Marea Britanie.

Cei doi sunt excepţii pe lista dominată de rockeri veterani, cu zeci de ani de experienţă şi vânzări. 

Primul loc pe lista celor mai bogaţi muzicieni din Marea Britanie (2019) este ocupat de compozitorul Lloyd-Webber cu o avere de 820 de milioane de lire sterline, urmat de Paul McCartney şi soţia acestuia, Nancy Shevell, cu o avere de 750 de milioane de lire sterline.

Membrii formaţiei U2 se află pe locul al treilea cu o avere de 583 de milioane de lire sterline.

Locul al patrulea pe listă îi revine lui Elton John (320 de milioane), cu 20 de milioane mai mult faţă de anul trecut în pofida donaţiilor considerabile pentru fundaţiile de luptă împotriva SIDA din Marea Britanie şi SUA. 

El este urmat de Mick Jagger (275 de milioane de lire), Keith Richards (260 de milioane de lire), Olivia şi Dhani Harrison (250 de milioane de lire), Ringo Starr (240 de milioane), Michael Flatley (204 milioane de lire) şi Sting (200 de milioane).

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării