main logo
542

Autocar cu turiști, răsturnat în Cuba: 7 morţi și 33 de răniți

Şapte persoane au murit şi alte 33 au fost rănite joi în Cuba în accidentul unui autocar ce avea printre pasageri şi 22 de turişti străini, a relatat vineri presa locală, potrivit AFP.

Autocar cu turiști, răsturnat în Cuba: 7 morţi și 33 de răniți

„Dintre cei 40 de pasageri, 22 erau străini şi veneau din Olanda, Anglia, Franţa, Mexic şi Canada”, a scris joi cotidianul Venceremos, din provincia estică Guantanamo, unde s-a produs accidentul, transmite Ştiri.md cu referire la blacknews.ro

Autocarul s-a răsturnat pe drumul dintre oraşul Baracoa şi capitala Havana.

Vineri dimineaţă, numai trei cubanezi fuseseră identificaţi printre pasagerii decedaţi. Dintre cei cinci răniţi grav, trei sunt cubanezi şi doi sunt străini, dar naţionalitatea lor nu a fost menţionată.

Şoferul a spus că a pierdut controlul volanului din cauza şoselei umede, dar unii martori au afirmat că el a încercat să depăşească un autovehicul şi a ajuns faţă în faţă cu un alt autovehicul care venea pe contrasens, ceea ce l-a făcut să iasă de pe carosabil, conform publicaţiei citate.

Şoselele din Cuba sunt în general într-o stare foarte proastă, cu numeroase gropi şi cu un iluminat cvasi-inexistent pe timp de noapte.

Conform statisticilor oficiale, în 2017 s-au produs 11.187 de accidente, care au făcut 750 de morţi şi 7.999 de răniţi, într-o ţară cu 11 milioane de locuitori.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării