main logo
329

Austria va introduce noi restricții pentru persoanele nevaccinate

Austria introduce noi restricții pentru persoanele nevaccinate. Începând de luni, vor putea lua masa la restaurante, participa la evenimente sportive sau utiliza teleschiurile pe teritoriul Austriei doar cei vaccinați și cei care au trecut prin COVID-19.

Austria va introduce noi restricții pentru persoanele nevaccinateFoto: Anadolu

Noua regulă se va aplica, de asemenea, în hoteluri și la astfel de servicii precum frizeriile sau saloanele de înfrumusețare, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

„Credem că aceasta ar putea contribui substanțial la stăvilirea a ceea ce se întâmplă acum”, a declarat duminică vicecancelarul Werner Kogler la un post de televiziune austriac. 

El a adăugat că autoritățile regionale vor putea introduce măsuri chiar mai aspre dacă vor considera acest lucru necesar, inclusiv să impună perioade de carantină pentru populație, „ca ultim resort”. 

Noile măsuri vor fi aplicate în mod etapizat în decursul unei perioade de peste patru săptămâni, în timpul căreia dovada vaccinării cu prima doză și un test PCR negativ vor fi suficiente.

Copiii sub 12 ani sunt exceptați de la noile reguli, iar un test negativ va fi suficient pentru adolescenții de 13-15 ani. Persoanele care nu se pot vaccina din motive medicale vor putea participa la viața publică în baza unui certificat medical și a unui test PCR. 

În Austria, testele rapide și PCR sunt gratuite pentru toată lumea.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării