main logo
995

Austria: Focuri de armă în centrul Vienei, în apropierea unei sinagoge

O femeie rănită în atacul terorist de luni seara din centrul Vienei a încetat din viaţă la spital, ceea ce face ca bilanţul victimelor în rândul civililor să crească la două, conform informaţiilor furnizate de primarul capitalei austriece Michael Ludwig, transmite Reuters.

Austria: Focuri de armă în centrul Vienei, în apropierea unei sinagoge

Ministrul austriac de interne Karl Nehammer a informat că cel puţin un suspect implicat în atac continuă să se afle în libertate, menţionând de asemenea că sunt mai mulţi morţi, potrivit DPA, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.

Atac terorist Viena: Cancelarul Sebastian Kurz vorbeşte despre un ''atac terorist respingător''

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat că împuşcăturile de luni seara din Viena sunt un "atac terorist respingător" şi a adăugat că armata va proteja obiectivele din capitală pentru ca poliţia să se poată concentra asupra operaţiunilor antiteroriste, informează Reuters.

„În prezent trăim momente dificile în republica noastră. Aş dori să mulţumesc tuturor forţelor de urgenţă care îşi riscă viaţa pentru siguranţa noastră, mai ales astăzi. Poliţia noastră va lua măsuri decisive împotriva autorilor acestui atac terorist respingător", a scris Kurz pe Twitter.

Cehia efectuează controale la frontieră; mai mulţi suspecţi sunt încă în libertate

Poliţia cehă a anunţat luni seara că efectuează controale la frontiera cu Austria după atacul terorist produs în cursul serii la Viena de mai mulţi bărbaţi înarmaţi, transmite marţi AFP.

"Poliţia efectuează controale ale vehiculelor şi pasagerilor la punctele de trecere a frontierei cu Austria ca măsură preventivă în urma atacului terorist de la Viena", a informat poliţia cehă pe Twitter.

Totodată Reuters informează că mai mulţi făptaşi, suspectaţi de comiterea a ceea ce autorităţile austriece au calificat drept un atac terorist, sunt încă în libertate. Membri ai forţelor speciale sunt în prezent pe urma acestora, a anunţat ministrul austriac de interne Karl Nehammer, care a precizat că atacatorii sunt "puternic înarmaţi şi periculoşi".

Liderii UE, Franţa şi Germania au condamnat atacul terorist din Viena 

Liderii instituţiilor europene, preşedintele Franţei şi ministerul german de externe au fost printre primii care au reacţionat condamnând atacul terorist produs luni seara în centrul Vienei în şase locuri diferite, numărul victimelor şi al răniţilor nefiind încă definitiv, informează marţi AFP.

"Europa condamnă cu tărie acest act laş care încalcă viaţa şi valorile noastre umane. Gândurile mele sunt alături de victimele şi locuitorii Vienei după teribilul atac din această seară. Suntem alături de Austria", a scris pe Twitter preşedintele Consiliului European Louis Michel.

Într-o postare pe Twitter, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell s-a declarat "şocat şi mişcat" de aceste atacuri, pe care le-a calificat drept "un act de laşitate, violenţă şi ură". "Gândurile mele sunt alături de victime şi de familiile lor, precum şi de cetăţenii Vienei. Suntem alături de voi", a adăugat oficialul european.

"Peste tot pe continentul nostru suntem uniţi împotriva violenţei şi a urii", a scris pe Twitter preşedintele Parlamentului European David Sassoli.

"Aceasta este Europa noastră"."Inamicii noştri trebuie să ştie cu cine au de-a face. Nu vom ceda", a reacţionat, la rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit Reuters.

"Nu trebuie să cedăm în faţa urii care încearcă să ne divizeze societăţile", a scris pe Twitter ministerul german de externe."Chiar dacă nu s-a stabilit amploarea actelor teroriste, gândurile noastre sunt alături de răniţi şi de victime în aceste momente dificile".

Doi morţi, dintre care un suspect, în atacul terorist din Viena

Poliţia vieneză a confirmat că a ucis un suspect ca răspuns la atacul terorist produs luni seara în capitala Austriei, informează DPA.

Au mai fost confirmate moartea unei persoane şi rănirea gravă a altor câteva, printre care un ofiţer de poliţie, conform unei postări pe Twitter a poliţiei din Viena.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat pentru agenţia de presă austriacă APA că victima este un civil.

Poliţia a mai informat pe Twitter că mai mulţi suspecţi înarmaţi cu puşti au început să tragă pe Seitenstettengasse în jurul orei locale 20:00 (19:00 GMT). Focuri de armă au fost trase în şase locuri diferite.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării