Atacuri înainte de armistițiu: Doi morți în regiunea Dnipro din Ucraina
Cel puțin două persoane au fost ucise și alte trei rănite în atacuri aeriene ruse asupra unor districte din regiunea Dnipro din estul Ucrainei, a anunțat vineri administrația regională pe Telegram, transmite AFP, citată de Agerpres.
Foto: digi24.ro„În districtul Sînelnikove, două persoane au fost ucise și o alta a fost rănită”, a precizat administrația, adăugând că alte două persoane au fost rănite în districtul Nikopol, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.
Și Rusia a fost ținta unui atac ucrainean de amploare.
„Operațiunea militară specială” a lui Putin a ajuns la un punct de cotitură, întrucât au fost declanșate alerte de rachetă în regiunile Kazan, Vladimir, Iaroslavl și Kostroma pentru prima dată de când Moscova a declanșat războiul pe scară largă împotriva Ucrainei, anunță presa de la Kiev.
Joi, președintele rus Vladimir Putin a anunțat un armistițiu în Ucraina pentru Paștele Ortodox - sâmbătă și duminică -, armistițiu pe care omologul său ucrainean Vladimir Zelenski a anunțat ulterior că l-a acceptat, menționând în același timp că Kievul a propus deja un astfel de armistițiu.
„Ucraina a indicat în repetate rânduri că suntem pregătiți să luăm măsuri reciproce. Am propus un armistițiu anul acesta în timpul sărbătorilor de Paște și vom acționa în consecință”, a declarat Zelenski pe rețelele sociale. Armistițiul ar urma să înceapă sâmbătă la ora locală 16.00.