Atac masiv asupra Ucrainei: Explozii la Lvov, Mucacevo și Zaporojie
Rusia a lansat în noaptea de 20 spre 21 august un atac combinat cu rachete, drone și bombe aeriene asupra mai multor regiuni ale Ucrainei. Au fost raportate victime și distrugeri în mai multe orașe, inclusiv Lvov, Mucacevo și Zaporojie, scrie Ukrinform.

La Lvov, o explozie puternică a avariat zeci de locuințe, spărgând ferestre și deteriorând acoperișuri. Primarul Andri Sadovîi a anunțat că un om și-a pierdut viața, iar mai multe persoane au fost rănite. Serviciile de urgență intervin la fața locului, iar autoritățile pregătesc o ședință a comisiei pentru situații de urgență, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
În Mucacevo, regiunea Transcarpatia, o rachetă rusă a lovit o întreprindere industrială, provocând un incendiu și rănirea a 12 persoane. Cinci dintre victime au rămas internate în spital. Autoritățile au avertizat populația să nu iasă din case și să țină ferestrele închise, din cauza riscului de poluare a aerului.
Lovituri și în Zaporojie
Și la Zaporojie au fost raportate două atacuri asupra unor obiective industriale, valul exploziv afectând clădiri rezidențiale din apropiere. Din primele informații, nu au fost înregistrate victime.
Sirenele au răsunat pe tot teritoriul Ucrainei, inclusiv la Kiev, Cernihiv, Dnipro, Sumî și alte regiuni. Apărarea antiaeriană a fost activată în mai multe zone.
Deocamdată, nu se știe câte rachete și drone a lansat Rusia în acest nou atac masiv, însă autoritățile de la Kiev confirmă că operațiunile de salvare și intervenție sunt în desfășurare. Atacurile au loc pe fondul eforturilor diplomatice aflate în desfășurare pentru negocierea unui posibil acord de pace între Rusia și Ucraina.