main logo
2737

Atac cu drone în Israel, lângă Ambasada SUA: Un mort şi mai mulţi răniţi

Un atac cu drone a avut loc vineri dimineaţă, 19 iulie, în centrul Tel Avivului, Israel, la mică distanţă de sediul Ambasadei SUA, relatează Haaretz. O persoană a murit şi mai multe au fost rănite. Atacul a fost revendicat de rebelii Houthi.

Atac cu drone în Israel, lângă Ambasada SUA: Un mort şi mai mulţi răniţiFoto: Profimedia

Armata israeliană a anunţat iniţial că verifică dacă o explozie în centrul Tel Avivului la primele ore ale zilei de vineri a fost cauzată de un atac cu drone, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro. 

Patru persoane au fost rănite uşor în explozie. Ulterior, paramedicii care cercetau zona din apropierea exploziei au găsit cadavrul unui bărbat în vârstă de 50 de ani, care se pare că fusese lovit de schije de la explozie.

„Anterior, o explozie a sunat în zona centrală a Tel Avivului. Analizăm rapoartele conform cărora a fost o ţintă aeriană. Incidentul este în curs de evaluare”, a spus armata într-un scurt comunicat, potrivit Haaretz, preluată de News.ro. 

Nu s-au auzit alarme aeriene înainte de explozie, care a avut loc la câteva ore după ce armata israeliană a confirmat că a ucis un comandant superior al miliţiei Hezbollah, susţinută de Iran în sudul Libanului. Explozia a avut loc la doar câţiva metri de clădirea Ambasadei SUA din Tel Aviv.

„Încă nu ştim ce a fost”

Comandantul districtului de poliţie din Tel Aviv, Peretz Amar, a declarat că nu este încă clar ce a provocat explozia în centrul Tel Avivului, vineri, la ora 03:15.

„Se pare că explozia a avut loc la o anumită altitudine”, a spus Amar. „Încă nu ştim ce a fost”, a adăugat el. 

Abordând posibilitatea ca explozia să fi fost cauzată de o dronă, Amar a spus că „este greu de spus de unde a venit”. 

„Avem mărturii de la civili care vorbesc despre o sferă roşie pe cer, ceea ce ar explica de ce explozia nu a fost într-o clădire sau pe pământ. Acestea sunt primele noastre impresii”, a continuat el.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al militanţilor Houthi din Yemen a transmis pe reţeaua de socializare X că grupul va dezvălui detalii despre o operaţiune militară care a vizat oraşul Tel Aviv.

Primarul Tel Avivului, Ron Huldai, a declarat pe reţelele de socializare că oraşul este în alertă maximă după atacul cu drone de vineri dimineaţă, în care o persoană a fost ucisă.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării