main logo
270

Atac cu ciocanul la o universitate din Tokyo: Cel puțin opt răniți

Cel puțin opt persoane au fost rănite vineri, într-un atac cu ciocanul, într-un campus universitar, la Tokyo, iar o agresoare a fost arestată de forțe de ordine, anunță televiziunea publică NHK.

Atac cu ciocanul la o universitate din Tokyo: Cel puțin opt rănițiFoto: digi24.ro

Niciuna dintre persoanele rănite nu și-a pierdut cunoștința, potrivit NHK, relatează AFP. Atacul a avut loc în campusul Universității Hosei, în districtul Tama, în vestul capitalei nipone, potrivit televiziunii, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Agenția japoneză de presă Jiji Press și alte publicații scriu că o studentă în vârstă de 20 de ani a fost arestată în legătură cu acest atac. 

Poliția, contactată de AFP, nu a fost imediat în măsură să confirme aceste detalii. 

Imagini difuzate în direct de NHK surprind o coadă lungă de vehicule de urgență și ambulanțe, cu girofarurile pornite, îndreptându-se către campus, în cartierul Machida.

Crimele violente sunt rare în Japonia, un arhipelag care a adoptat reglementări foarte stricte privind controlul armelor de foc. 

Însă agresiuni cu cuţitul sau cu pușca - ca cel în care a fost asasinat în 2022 fostul premier Shinzo Abe - au loc uneori în ţară. 

Un elev de colegiu a murit înjunghiat, în decembrie, iar altul a fost rănit săptămâna trecută într-un restaurant McDonald’s în sud-vestul Japoniei, o agresiune în urma căreia a fost arestat un bărbat.

În 2019, două persoane, inclusiv o elevă, au fost ucise prin înjunghiere, iar alte 12 au fost rănite în orașul Kawasaki, într-un atac comis de către un agresor care țintea copii care așteptau autobuzul. Bărbatul în vârstă de 51 de ani s-a sinucis împușcându-se în gât.


Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării