Armata israeliană publică imagini cu distrugerea unor ținte din Teheran
Armata israeliană a publicat duminică o înregistrare video care prezintă momentul în care ținte din Teheran sunt distruse în explozii uriașe.
Imagine simbol„Pentru prima dată de la începutul operațiunii «Roaring Lion», IAF lovește ținte aparținând regimului terorist iranian în inima Teheranului±, scrie pe contul de X al Forțelor de Apărare ale Isrtaelului, unde publică și imagini cu distrugerea unor ținte din Teheran, transmitre Știri.md cu referire la digi24.ro.
„În ultima zi, IAF a efectuat lovituri la scară largă pentru a stabili superioritatea aeriană și a deschide calea către Teheran”, mai scrie în postarea de pe X.
În altă ordine de idei, postul de televiziune Canal 12 din Israel afirmă că forțele aeriene ale țării au ucis un total de 30 de înalți oficiali iranieni - inclusiv liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei - „în doar jumătate de minut, în atacul inițial” împotriva vechiului său dușman, sâmbătă.
Pe site-ul N12, jurnaliștii spun că eșaloanele politice și de securitate israeliene subliniază că „suntem doar la început și mai avem în față o campanie de cel puțin câteva zile”, scrie BBC.
Alte mass-media israeliene evidențiază planificarea extinsă și cooperarea strânsă dintre armata israeliană și cea americană în războiul de până acum, precum și acuratețea informațiilor.
Cu toate acestea, analistul de apărare Yoav Limor avertizează în Israel Hayom că ar putea apărea în curând discrepanțe între SUA și Israel.
„Israelul are toată răbdarea și disponibilitatea necesare pentru a continua acest război timp de câteva zile sau săptămâni, poate chiar mai mult”, sugerează el, „dar nu este clar dacă Trump are același nivel de răbdare și calm”.
„Pentru America, acesta este un război de alegere, dar pentru Israel este un război de necesitate”, notează jurnalistul veteran Nahum Barnea în Yedioth Ahronoth.
În ciuda sprijinului deplin al președintelui american Trump până în prezent, el avertizează asupra pericolului ca opinia publică americană să se întoarcă împotriva Israelului.
Pe fondul agravării situației de securitate din Orientul Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a activat Celula de Criză și monitorizează permanent evoluțiile din regiune. Instituția coordonează activitatea misiunilor diplomatice și transmite recomandări pentru cetățenii moldoveni aflați în statele afectate.
MAE îndeamnă cetățenii să evite deplasările neesențiale în zonele afectate, să verifice statutul zborurilor înainte de a merge la aeroport și să evite clădirile guvernamentale, obiectivele militare sau instituțiile de ordine publică. De asemenea, documentele de identitate trebuie păstrate la îndemână, iar informațiile trebuie urmărite exclusiv din surse oficiale.
De menționat că Guvernul din Israel a fost informat sâmbătă seara că ayatollahul Ali Khamenei a fost ucis în timpul atacurilor aeriene, potrivit unor surse israeliene.
La scurt timp, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, ar fi fost ucis, potrivit unei postări publicate pe rețeaua sa socială, Truth Social.