main logo
564

Apă cu spumă în râul Bega. Cum explică Apele Române fenomenul

Apă cu spumă în râul Bega a fost filmată de un tânăr în zona ecluzei din localitatea Uivar. Cel care a realizat filmarea a susținut că în zonă miroase puternic a detergent.

Apă cu spumă în râul Bega. Cum explică Apele Române fenomenulApă cu spumă în râul Bega. Cum explică Apele Române fenomenul

Reprezentanții Administrației Bazinale Apa Banat susțin că nu este vorba despre poluare în zonă, scrie libertatea.ro.

Imaginile cu valurile de apă cu spumă din Bega au stârnit controverse, după ce au fost publicate pe rețelele de socializare. Oamenii au crezut că ar fi fost aruncat detergent în apă.

Specialiștii de la Apele Române susțin, însă, că nu există pericol de poluare din cauza apei cu spumă din râul Bega, notează Opinia Timișoarei.

„Nu se întâmplă nimic, e doar din cauza apei și a temperaturii, a ploilor, s-a format spuma care se formează în general la cascade și la căderea de la Uivar. (…) Ca să fie miros zile întregi, pentru că discutăm deja de două zile, ar fi trebuit să fie tone de detergent. (…) Nu e niciun detergent, s-au luat probe și înainte și după sesizarea care a fost făcută prin ISU, la sesizare s-au luat probe de mai multe ori, s-au făcut analizele de laborator și nu există niciun fel de problemă din punct de vedere al unei eventuale poluări. Am vorbit și cu Garda de Mediu, au fost și colegii acolo, în afară de procesul de realizare a spumei prin căderea apei, în anumite momente de temperatură, de turbiditate a apei nu se pune problema de niciun fel de poluare”, a declarat, pentru sursa citată, Titu Bojin, directorul Administrației Bazinale de Apa Banat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării