main logo
1479

ANRE: Tarifele din sectorul energetic vor fi calculate pe vechi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis să extindă termenele de aplicare a trei Metodologii tarifare, până va reuşi să adopte altele noi.

ANRE: Tarifele din sectorul energetic vor fi calculate pe vechi

Este vorba de Metodologia de calculare, aprobare și aplicare a tarifelor reglementate pentru serviciul de transport al energiei electrice, aprobată pe 13.12.2017; Metodologia de calculare, aprobare și aplicare a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată pe 22.02.2018 şi Metodologia de calculare, aprobare și aplicare a prețurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice de către furnizorul de ultimă opțiune și furnizorul serviciului universal, aprobată pe 23.02.2018, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Termenul de valabilitate a acestor Metodologii este de cinci ani şi aparent este suficient timp de la adoptarea lor, pentru a pregăti versiuni noi adaptate la noile cerinţe, dar astfel de extinderi au mai fost şi în trecut şi practic au devenit o regulă.

În consecinţă ANRE susţine că e nevoie de timp suplimentar, invocând în acest sens Regulile pieței energiei electrice pentru că "sunt incluse unele costuri justificate și strict necesare pentru desfășurarea activităților reglementate în scopul funcționarii eficiente și asigurării viabilității financiare a întreprinderilor electroenergetice". 

Menţionăm că Regulile pieței energiei electrice au fost aprobate încă în august 2020, adică aproape trei ani în urmă, dar ele la fel au fost puse în aplicare parţial abia anul trecut, cu întârziere.

În plus ANRE dă vina şi pe faptul "că procedurile de consultare publică, expertizare și aprobare a actelor normative menționate, precum și intrarea lor în vigoare durează în timp".

Actualmente este în desfășurare procesul de elaborare procesul de elaborare a noilor acte de reglementare tarifară pentru serviciile de transport, distribuție și furnizare a energiei electrice, şi a metodologiilor de calculare, aprobare și aplicare a prețurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice de către furnizorul de ultimă opțiune și furnizorul serviciului universal, mai precizează ANRE.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării