main logo
2951

Anna Țivileva, nepoata lui Putin, devine ministru adjunct al Apărării

Președintele rus, Vladimir Putin, a numit-o pe nepoata sa, Anna Țivileva, în funcția de ministru adjunct al Apărării. Iată care a fost traseul de la psihiatrie, la armată, potrivit Verstka.

Anna Țivileva, nepoata lui Putin, devine ministru adjunct al ApărăriiFoto: Anna Țivileva

Care este legătura dintre Anna Țivileva și președintele Vladimir Putin 

Anna Țivileva, în vârstă de 52 de ani, s-a născut cu numele Anna Putina. Ea este fiica lui Evgheni Putin, vărul președintelui Rusiei. Acesta a lucrat ca urolog în Ivanovo și a murit în 2024. Și copiii săi au studiat pentru a deveni medici, dar și-au construit cariere impresionante în sectorul public, transmite Știri.md cu referire la libertatea.ro.

Fratele mai mare al Annei, Mihail Evgenievich Putin, ocupă din 2018 funcția de vicepreședinte al consiliului de administrație al Gazprom. Înainte de aceasta, a reușit să fie șeful departamentului de resurse financiare și materiale al Ministerului Sănătății din Rusia.

Legătura de rudenie cu Putin nu este menționată în biografiile oficiale ale Annei Țivileva. Kremlinul nu a comentat în mod specific acest aspect. Într-o conversație cu publicația Agenția, ea însăși a numit întrebarea despre Putin „ridicolă și stupidă”.  

Cu toate acestea, există cel puțin o fotografie publică a acesteia împreună cu Putin, soția sa de atunci Ludmila Putin, părinții săi și părinții Țivilevei.

Cum a evoluat cariera Annei Țivileva

Născută în Ivanovo, aceasta a absolvit Academia de Medicină din oraș și a lucrat ca psihiatru la spitalul psihiatric regional cel puțin până la sfârșitul anilor ’90. În acea perioadă s-a căsătorit cu psihiatrul Lev Loginov și și-a schimbat pentru prima dată numele de familie.

La începutul anilor 2000, s-a angajat la compania de stat Medtehsnab, care se ocupa cu achiziții și furnizarea de medicamente, echipamente medicale și reactivi pentru Ministerul Sănătății. Fratele ei, Mihail, a lucrat pentru scurt timp ca director general adjunct în această organizație. 

În 2007, s-a căsătorit pentru a doua oară cu Serghei Țivilev, un militar în retragere născut în Mariupol. Înainte de nuntă, acesta a devenit coproprietar al unei companii care construia săli pentru Forumul Economic de la Sankt Petersburg, unde Putin ține discursuri anuale.

În 2012, Țivilieva și al doilea ei soț au cumpărat o participație în compania minieră de cărbune Kolmar. Potrivit publicației Verstka, valoarea totală a companiei la acea vreme putea fi de aproximativ 400 de milioane de dolari.

Numirea Annei Țivileva în armată

În 2018, Serghei Țivilev a fost numit guvernator al regiunii Kuzbass. Soția sa a devenit președinte al Consiliului pentru probleme de tutelă în sfera socială din regiunea Kemerovo. După doar un an, a primit de la soțul ei medalia „Pentru servicii aduse Kuzbassului”. Tot atunci, Țivileva a fost inclusă în consiliul guvernului rus pe probleme de tutelă în sfera socială. 

În 2024, Țivileva a fost numită la Ministerul Apărării, imediat după demiterea ministrului Serghei Șoigu.

Acum, Țivileva apare în presă la fel de des ca ministrul Andrei Belousov. Ea comentează în legătură cu garanțiile sociale pentru militari, înmânează certificate veteranilor și participă la evenimente patriotice organizate de stat.

În 2024, Putin a declarat că a numit-o pe nepoata sa în minister nu din proprie inițiativă, ci la insistențele lui Belousov.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării