main logo
546

Angela Merkel, după atentatul antisemit din Halle: Sunt șocată

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat joi, în urma atentatului de miercuri de la Halle, că Germania trebuie să facă mai multe pentru combaterea urii, violenței și ostilității, potrivit Reuters.

Angela Merkel, după atentatul antisemit din Halle: Sunt șocatăFoto: getty images

Ea a declarat că în cazul în care atacatorul de la Halle ar fi reușit să intre în sinagoga în care își propusese inițial să comită atacul, numărul victimelor ar fi fost mult mai mare, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.

„Sunt, la fel ca milioane de persoane din Germania, șocată și descurajată de crima de ieri de la Halle”, a spus Merkel în timpul unui discurs la Nuremberg. „Cu toții știm că am evitat un atac teribil împotriva celor aflați în sinagogă. Ar fi putut fi mult mai multe victime”, a adăugat cancelarul.

Merkel a evidențiat în cadrul discursului importanța comunității evreiești din Germania. „Suntem bucuroși pentru fiecare sinagogă, pentru fiecare comunitate evreiască și pentru fiecare evreu care trăiește în țara noastră”, a spus ea.

„Aceasta înseamnă că (...) reprezentanții statului trebuie să folosească toate mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a combate ura, violența și ostilitatea față de oameni”, a mai spus Merkel.

Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte două sunt în stare critică în urma unui atac armat produs miercuri în faţa unei sinagogi din orăşelul german Halle. Autoritățile germane au anunțat că o persoană a fost reținută în urma atacului. Bărbatul reținut a fost identificat de către autorități sub numele Stephan B. Numele său complet nu poate fi făcut public, conform legislației germane privind protejarea vieții private.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării