Amenzi de 6.000 de lei, acordate în urma paradei Bucharest Pride
Cu ocazia evenimentelor Bucharest Pride și Pride Park, jandarmii români au sancționat trei persoane pentru portul de obiecte periculoase și au aplicat amenzi în sumă totală de 6.000 de lei.

„În continuare se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”, informează duminică un comunicat al Jandarmeriei Bucureștiului, transmite Știri.md, cu referire la stirileprotv.ro.
Jandarmeria a anunţat sâmbătă seara că, la Pride Park, în zona de acces către adunarea publică din Parcul Izvor, jandarmii au depistat trei persoane care aveau asupra lor câte un pulverizator cu substanţă iritant-lacrimogenă, obiecte interzise la deţinere la astfel de evenimente.
Cele trei persoane au fost conduse la sediul secţiei de poliţie unde au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul penal, a menţionat sursa citată.
Asociaţia ACCEPT a organizat sâmbătă, la București, Bucharest Pride 2025, un marş al diversităţii care s-a încheiat în Parcul Izvor.