15 mai, 18:56
579
0
Ameninţările lansate la noul eşec al negocierilor dintre UE şi Londra
15 mai, 18:56
579
0

Europenii şi britanicii au făcut vineri schimb de ameninţări cu privire la un posibil eşec al negocierilor privind relaţia lor post-Brexit, după ce încă o rundă de negocieri privind încheierea unui acord comercial s-a încheiat fără progrese majore, potrivit Reuters şi AFP.

Foto: AP

Principalul obstacol rămâne solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote şi taxe vamale Regatul Unit să aplice unele dintre normele blocului comunitar, aşa-numitul ''level playing field'', pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

Londra respinge această solicitare, cu argumentul că altor parteneri comerciali UE nu le-a cerut acceptarea unor asemenea reguli şi Regatul Unit nu mai doreşte să fie condiţionat de regulile europene în condiţiile în care a ieşit din UE.

Concret, europenii doresc un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul, fiscalitatea etc., în timp ce britanicii doresc doar un acord clasic de liber schimb - aşa cum UE a încheiat cu Canada - şi la care să poată fi adăugate ulterior mici înţelegeri sectoriale.

''Imediat ce UE va admite că nu vom încheia un acord pe această bază vom putea face progrese'', a transmis negociatorul şef britanic David Frost.

''Este dificil de înţeles de ce UE insistă asupra unei abordări ideologice care îngreunează încheierea unui acord reciproc benefic (...) Avem foarte mult nevoie de schimbarea abordării UE pentru următoarea rundă de negocieri care începe pe 1 iunie'', a adăugat el.

''Regatul Unit trebuie să fie mai realist'', a replicat negociatorul şef european Michel Barnier, care a descris această rundă de negocieri drept ''dezamăgitoare''.

''Următoarea rundă trebuie să aducă un nou dinamism pentru a evita un impas'', a mai spus acesta.

''Regatul Unit nu poate alege cele mai atractive elemente ale pieţei unice fără a îndeplini obligaţiile pe care chiar şi statele membre trebuie să le îndeplinească'', a continuat Barnier, susţinând că nu este optimist cu privire la şansele încheierii unui acord cu Londra şi că UE se pregăteşte pentru acest scenariu.

''Ambele părţi au căzut de acord că nu sunt de acord'', a sintetizat rezultatul acestei runde de negocieri un diplomat, conform surselor Reuters fiind înregistrate puţine progrese la aproape toate capitolele, inclusiv pescuitul, unul dintre cele mai dificile dosare. Bruxelles-ul cere acces reciproc în apele celor două părţi şi instituirea unor cote de pescuit, dar Londra consideră că cererile europenilor la acest capitol sunt ''vădit dezechilibrate'' întrucât ar dezavantaja sectorul britanic al pescuitului.

''Nimic nou sub soare'', confirmă o altă sursă, potrivit AFP, care constată o singură schimbare la această rundă faţă de precedentele, şi anume tonul discuţiilor, ce au fost acum mai ''ferme, uneori puţin virile''.

Premierul britanic Boris Johnson şi-a fixat ca obiectiv încheierea acestor negocieri şi încheierea unui acord comercial cu UE până pe 31 decembrie, când se termină perioada de tranziţie post-Brexit.

Bruxellesul evocă în schimb o posibilă prelungire a acestor tratative, ipoteză respinsă de Londra, în pofida întârzierilor provocate de pandemia de coronavirus.

Dacă până la această dată nu se va încheia un acord şi nici nu se va prelungi perioada de tranziţie post-Brexit - în care Regatul Unit aplică toate regulile UE - relaţiile dintre cele două părţi vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter