main logo
2977

Ambasada Sloveniei la Kiev a rămas fără steag: Ucrainenii au cerut înlăturarea

Reprezentanţii Gărzii Naţionale Ucrainene şi ai Poliţiei s-au adresat însărcinatului cu afaceri al ţării cu o cerere de „înlăturare temporară a drapelului sloven”.

Ambasada Sloveniei la Kiev, fără steag: Ucrainenii au cerut înlăturarea

Ambasada Slovei la Kiev a rămas fără steag în faţa intrării, deoarece acesta este foarte asemănător cu tricolorul rusesc. Acest lucru a fost raportat de agenţia de presă slovenă miercuri, citându-l pe responsabilul cu afaceri al ţării în Ucraina, Boshtjan Lesiak, transmite Știri.md cu referire la Adevărul.ro.

Potrivit agenţiei, Lesiak, ajuns la Kiev, a ridicat steagul sloven în faţa Ambasadei. "Când am ajuns la Kiev, era destul de vânt. Am ridicat cu mândrie steagul sloven şi european: fluturau frumos în vânt", a spus el. Potrivit lui Lesiak, vântul s-a potolit două zile mai târziu, ceea ce a făcut ca steagul să nu mai fie desfăşurat ca în zilele cu vânt, iar tricolorul sloven cu stema să semene cu steagul Rusiei.

Ulterior, ofiţerii Gărzii Naţionale Ucrainene şi Poliţia s-au adresat însărcinatului cu afaceri al Sloveniei cu o cerere de „înlăturare temporară a drapelului sloven, pentru că este prea asemănător cu cel rus”. Drept urmare, astăzi nu există niciun steag în faţa intrării în Ambasada Slovenei în Ucraina.

Pe 28 martie, Ambasada Sloveniei la Kiev şi-a reluat activitatea.

Pe 20 martie, prim-ministrul Republicii, Janez Jansa, a anunţat pe pagina sa de Twitter că autorităţile slovene au decis reîntoarcerea angajaţilor misiunii diplomatice în capitala Ucrainei. Pe 24 martie, la sosirea sa la summitul NATO de la Bruxelles, el a anunţat că va conduce misiunea cu însărcinatul cu afaceri al Sloveniei.

Pe 24 martie, preşedintele Partidului Social Democrat Sloven de opoziţie, Tanja Fayon, a declarat că trimiterea unei misiuni diplomatice slovene la Kiev este o provocare inutilă pentru Rusia şi va duce la o escaladare a conflictului din Ucraina.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării