main logo
568

Alternativa la un Brexit fără acord, propusă de Boris Johnson

Suspans la Londra, care aşteaptă o poziţie oficială din partea Uniunii Europene după ce guvernul Johnson a trimis o serie de propuneri menite să deblocheze negocierile cu privire la Brexit.

Alternativa la un Brexit fără acord, propusă de Boris Johnson

Primele reacţii sunt contradictorii. Dacă Jean Claude Juncker, ori Michel Barnier, vorbesc despre un “progres”, Franța a exprimat obiecţii categorice, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

Premierul britanic Boris Johnson i-a scris miercuri seară preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, oferindu-i ceea ce el a numit un “compromis rezonabil” vizând înlocuirea controversatului “backstop” de la frontiera irlandeză.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: “Propunerile guvernului meu reprezintă un compromis. Să rămânem prizonierii poziţiilor existente echivala cu perpetuarea unui blocaj. Aşa că am făcut o încercare sinceră de a depăşi impasul.”

Noul plan propus de Marea Britanie, prezentat de Boris Johnson ca fiind singura alternativă la un Brexit fără acord, prevede ca Irlanda de Nord să aparţină aceleiaşi zone vamale ca Marea Britanie. 

În schimb, provincia britanică ar păstra regulile Uniunii Europene pentru o perioadă nedefinită pentru toate bunurile, nu doar pentru produsele agricole.

Boris Johson: “Nu vor fi instaurate controale ori puncte vamale la graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord. 

În schimb, în conformitate cu noul protocol, toate controalele vamale dintre Irlanda şi Irlanda de Nord se vor face fie electronic, fie,în cazuri rare, când va fi necesar control efectiv, acesta se va face la sediul comerciantului sau în alt punct din lanţul de aprovizionare.”

Pentru a se evita verificările vamale, va fi introdus un sistem de declaraţii, cu un proces simplificat pentru micii comercianţi. 

Potrivit premierului conservator, propunerile ar garanta integritatea pieţei unice europene şi ar respecta acordul de pace din Vinerea Mare din 1998 care a pus capăt a trei decenii de conflict sângeros în provincie.

Președintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a promis că va analiza propunerile în mod obiectiv şi a salutat ceea ce a numit “un progres”. În schimb, parlamentul european a dat un semnal mai degrabă negativ.

Guy Verhofstadt, coordonatorul grupului pentru coordonarea Brexit din PE: “Prima reacţie nu este pozitivă, în sensul că nu credem că propunerile acoperă nevoile Irlandei.”

Pe de altă parte, Franţa şi-a exprimat opoziţia faţă de crearea unui refugiu fiscal în apropierea Uniunii Europene.

Amelie de Montchalin, ministrul francez pentru Afaceri Europene: 

“Nu vreau un paradis fiscal la porţile Europei! De ce? Pentru că noi impunem companiilor şi întreprinzătorilor să respecte norme de mediu, sociale şi fiscale. Trebuie să putem lucra într-un mediu corect. Regatul Britanic va rămâne de-a pururi la 50 de km de noi.”

Peste exact 4 săptămâni Regatul Britanic ar urma să iasă din Uniune, cu sau fără acord, dacă îl îi dăm crezare lui Boris Johnson.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării