main logo
2248

Alertă în Germania: 14.000 de oameni dintr-un oraş au fost evacuaţi

În jur de 14.000 de oameni dintr-un oraş din centrul Germaniei au fost evacuaţi sâmbătă de oficiali care au crezut că au descoperit o bombă din Al Doilea Război Mondial, relatează dpa.

Alertă în Germania: 14.000 de oameni dintr-un oraş au fost evacuaţiFoto: iStock

Ulterior alerta s-a dovedit a fi falsă şi oamenilor li s-a permis să se întoarcă acasă, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

Un purtător de cuvânt al municipalităţii din Goettingen a declarat că suspiciunea iniţială că s-a descoperit pe un şantier o bombă din război nu a fost confirmată. Este neclar ce obiect a fost descoperit în urma excavării solului în locul respectiv.

După o investigaţie iniţială, geniştii au afirmat că este vorba despre o bombă din cel de Al Doilea Război Mondial. Totuşi, la puţin timp după aceea, municipalitatea şi-a modificat comunicatul.

„După o investigaţie atentă, experţii geniştii pot, din fericire, să dea semnalul că nu mai există un pericol”, a anunţat municipalitatea la puţin timp după ora locală 14:00 (12.00 GMT).

Traficul feroviar a fost de asemenea afectat, trenurile de lungă distanţă trecând prin oraş fără să oprească. Gara din oraş a fost evacuată.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării