point Logo
main logo
main logo
103

Alertă în Atena: Un bătrân a început să tragă cu arma prin oraș şi a rănit 5 persoane

Un bărbat de 89 de ani a deschis focul în centrul Atenei și a rănit cinci persoane, după ce a intrat în birourile EFKA din zona Kerameikos. Ulterior, acesta a fugit și este căutat de autorități.

Alertă în Atena: Un bătrân a început să tragă cu arma prin oraș şi a rănit 5 persoaneImagine simbol

Incidentul s-a produs pe 27 aprilie, în jurul orei 10:00, când bărbatul a intrat în birourile EFKA, Casa Națională de Securitate Socială Electronică, din centrul Atenei, și a tras cu arma. Un angajat a fost rănit, după care agresorul a fugit, transmite Știri.md cu referire la antena3.ro.

La scurt timp, acesta a tras din nou, de această dată pe strada Loukareos, în apropierea Curții de Apel, unde a rănit încă patru femei.

Potrivit informațiilor apărute în presa elenă, după atacul din zona Curții de Apel, bărbatul a lăsat pușca la fața locului și a dispărut. Autoritățile au declanșat o amplă operațiune de căutare pentru localizarea lui.

Anterior, bărbatul intrase nestingherit în sediul EFKA din Kerameikos, a urcat la etajul patru, a tras un foc de avertisment în aer, le-a cerut celor aflați în sală să se arunce la pământ, apoi a tras din nou.

Unul dintre gloanțe a lovit un angajat EFKA la picior. Acesta a fost transportat la spitalul „Crucea Roșie”. Primele informații ale serviciului de ambulanță arată că starea sa nu ridică motive de îngrijorare.

La același spital au fost transportate și celelalte patru femei rănite, angajate în sistemul judiciar.

Surse citate de presa elenă susțin că bărbatul de 89 de ani este cunoscut în zonă, iar unele relatări indică faptul că ar avea probleme psihice.

Martorii l-au descris ca fiind înalt și slab. Potrivit acestora, arma pe care o avea asupra sa era ascunsă într-un toc special.

Un martor a relatat că bărbatul avea arma bine ascunsă, a urcat la etajul patru, le-a spus angajaților prezenți să se dea la o parte, apoi a tras din direcția opusă, unde se afla un coleg, rănindu-l în picior.

Un alt martor a povestit că nu se afla la serviciu în momentul incidentului, dar colegii l-au informat despre atac. Potrivit acestuia, agresorul avea asupra sa o pușcă ascunsă în pardesiu, a intrat în clădire, apoi a țintit un angajat, i-a spus să se aplece, iar alicele au lovit un alt coleg, care a fost rănit la picior și avea o hemoragie puternică.

Un alt martor a declarat că era prezent la incident, a auzit ce s-a întâmplat și a început să fugă. Acesta a povestit că, în momentul în care ieșea din Curtea de Apel, un grefier a anunțat că există o armă la biroul de declarații din registratură și că cineva a început să tragă. Potrivit martorului, agresorul a tras de trei ori în podea, iar situația era scăpată de sub control.

antena3.ro
Publicitatea ta poate fi aici