main logo
1421

Alegeri în Venezuela: Nicolas Maduro a câștigat un al treilea mandat de președinte

Nicolas Maduro a promis „pace, stabilitate și dreptate” într-un discurs susținut în cursul nopții de duminică spre luni, imediat după ce s-a anunțat că a fost reales pentru un al treilea mandat ca președinte al Venezuelei, relatează AFP, Reuters și dpa.

Alegeri în Venezuela: Nicolas Maduro a câștigat un al treilea mandatFoto: observatornews.ro

„Va fi pace, stabilitate și dreptate. (...) Sunt un om al păcii și dialogului”, i-a asigurat Maduro pe susținătorii săi care sărbătoreau victoria în fața palatului prezidențial din Caracas, transmite Știri.md cu referire la observatornews.ro.

În schimb, lidera opoziției Maria Corina Machado a declarat la primele ore ale zilei de luni că scrutinul a fost câștigat de candidatul opoziției, Edmundo Gonzalez, cu 70% din voturi - în timp ce Consiliul electoral național anunțase 51% pentru Nicolas Maduro.

Sondajele de opinie preelectorale indicau victoria opoziției, iar secretarul de stat american, Antony Blinken, aflat în vizită în Japonia, a exprimat luni „serioase dubii” cu privire la exactitatea rezultatelor anunțate oficial.

„Ne temem serios că rezultatul anunțat nu reflectă voința sau votul poporului venezuelian (...). Este esențial ca fiecare vot să fie numărat în mod corect și transparent”, a subliniat Blinken.

„Rezultatele nu pot fi ascunse. Țara a ales în mod pașnic o schimbare”, a afirmat Gonzalez într-o postare pe platforma X, în jurul orei locale 23:00, înainte ca rezultatele să fie anunțate.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării