main logo
4240

Adolescentă de 13 ani, abuzată de vecinul cu 60 de ani mai mare

Cazul şocant al unei adolescente a ieşit la iveală după ani de zile în care tânăra a fost nevoită să suporte abuzurile repetate ale vecinului său, în vârstă de 70 de ani.

Adolescentă de 13 ani, abuzată de vecinul cu 60 de ani mai mare

Adolescenta a povestit pentru presa străină teroarea prin care a trecut ani la rând şi modul în care toate abuzurile la care a fost supusă i-au dat peste cap întregul curs al vieţii, relatează The Mirror, transmite Știri.md cu referire la observatornews.ro.

Părinţii ei sunt divorţaţi, iar în mare parte din timp, cât mama acesteia era la serviciu, fata locuia singură.

În drum spre şcoală, trecea zilnic prin faţa casei vecinului care avea un câine pe care aceasta îl îndrăgea.

După câteva revederi, fata a fost ademenită de bărbat cu o atitudine prietenoasă şi mai multe cadouri.

În cele din urmă, acesta a început să îi ceară adolescentei favoruri sexuale, ca peste puţin timp să devină sclav sexual pentru mai mulţi bărbaţi violenţi, care o obligau să consume droguri şi alcool.

Dependentă de droguri

"Mi-am dat seama că ceva se îndrepta spre direcţia greşită când a început să mă întrebe ce voi face pentru el, după ce el a făcut atât de multe pentru mine. I-am spus că nu vreau să fac astfel de lucruri, iar el mi-a promis că va dura doar câteva secunde, că sunt specială pentru el şi că ar aprecia şi mai mult dacăşi el ar fi special pentru mine", mărturiseşte tânăra.

Abuzată într-un mod oribil ani la rând, Jenny a reuşit în cele din urmă să ceară ajutor şi a sunat la o asociaţie care se ocupă de îngrijirea copiilor abuzaţi.

Aceasta a fost dusă într-un centru unde a povestit ororile la care a fost supusă. Dependentă de droguri şi complet devastată în urma abuzurilor, Jenny a reuşit cu greu să îşi revină.

Acum militează pentru drepturile fetelor şi ale femeilor şi luptă împotriva abuzurilor la care acestea sunt supuse. Ea recunoaşte că drogurile au făcut-o de mai multe ori să se întoarcă la aceste practici şi a continuat să consume substanţe interzise şi după ce a ajuns la centru.

"Poţi încerca să fugi, dar dependenţa aproape că îţi fură identitatea. Aşadar, ajungi ceea ce ei îşi doreau să ajungi, un dependent", a mărturisit fata.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării